Noapte
Zi
5 May 2025
2 mins read

Corneliu Ștefan, liderul PSD Dâmbovița:”ACUM este momentul pentru reconstrucția fundamentală a PSD”

Și liderul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan, se alătură vocilor și colegilor săi, cu toții cerând reformarea și reconstrucția Partidului Social Democrat.
Cele două înfrângeri și rezultatele slabe în urma alegerilor prezidențiale au strârnit un val de reacții negative asupra partidului. Există o discrepanță majoră asupra credibilității pe care o au aleșii locali PSD  și negativismul pe care alegătorii l-au arătat față de conducerea partidului.
“Înțelegerea rezultatelor electorale din 24 noiembrie 2024 și 5 mai 2025 nu reprezintă doar o analiză politică, ci fundamentul credibilității noastre ca partid. Fără această înțelegere, credibilitatea PSD se va eroda ireversibil. În fiecare organizație locală din România, începând din Dâmbovița, se desfășoară o analiză sinceră pentru a identifica motivele acestor rezultate.
Din discuțiile și consultările avute cu organizațiile din Dâmbovița, dar și cu colegi din țară, am ajuns la o concluzie fermă: ACUM este momentul pentru reconstrucția fundamentală a PSD. Totodată, trebuie să avem curajul să părăsim guvernarea și să ne asumăm rolul de Opoziție constructivă și responsabilă. Aceasta nu înseamnă obstrucționare, ci dimpotrivă – vom susține fiecare inițiativă legislativă care contribuie la dezvoltarea reală a comunităților locale din România.
Reconstrucția PSD trebuie să înceapă de la baza tuturor organizațiilor noastre. Doar o reconstrucție autentică, pornită din rândurile membrilor de bază, poate reda forța și unitatea partidului nostru.
A sosit momentul decisiv să depășim calculul electoral și să recâștigăm ceea ce este cu adevărat valoros – CREDIBILITATEA în ochii cetățenilor români. Nu ne mai putem permite să ne mulțumim doar cu voturi tactice sau circumstanțiale. Suntem OBLIGAȚI să recuperăm voturile pierdute în ultima perioadă și să redefinim actul politic prin prisma RESPONSABILITĂȚII față de cetățeni.
Trebuie să recunoaștem deschis: există o discrepanță majoră între credibilitatea aleșilor locali PSD – primari, consilieri, președinți de Consilii Județene – și percepția negativă de la nivel național. Această diferență nu se corectează cu vorbe, ci cu fapte clare și asumate.
Sunt ferm convins că toți aleșii locali ai PSD vor pune umărul la reconstrucția și recâștigarea credibilității celui mai mare partid din România.
Este momentul sincerității și al acțiunii! Reconstrucția PSD nu este o opțiune – este un IMPERATIV NAȚIONAL!”, transmite președintele PSD Dâmbovița și președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Social democratul Daniel Cristian Stan cere reformarea la vârful partidului din care face parte

Articolul Urmator

TITU: Scurgeri de gaz într-o stație peco, la o butelie GPL

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Ramona Voinescu, noul consilier județean din partea PSD Dâmbovița

În cursul acestei după-amiezi, Ramona Voinescu a depus jurământul de

Dâmbovița, model național în sprijinul persoanelor cu dizabilități! Ministrul Muncii laudă performanțele județului

Județul Dâmbovița se află în topul național al performanței în