Noapte
Zi
11 July 2025
1 min read

„Vacanţa la muzeu” 2025 – ateliere educative și atractive, organizate la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște  

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează programul „Vacanță la muzeu”, în perioada 21 iulie – 1 august 2025.             Programul este structurat sub forma unor activități independente, copiii având posibilitatea să descopere ceva nou alături de specialiștii muzeului în fiecare zi.

Activitățile din prima săptămână, 21 – 25 iulie 2025, se vor desfășura în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească“, după următoarea tematică:

Luni: „Judecata domnească (Vlad Țepeș legendă sau adevăr)” – turnulețe din lut

Marți: Divertismente de palat” – tir cu arcul și întreceri sportive

Miercuri: „Podoabe medievale” – mărgele din lut

Joi: „Meșteșuguri la Curtea Domnească” – vase din lut

Vineri: „Banchet medieval”

A doua săptămână a programului, 28 iulie – 1 august 2025, se va desfășura la Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“, Muzeul de Artă și Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, iar activitățile organizate vor fi următoarele:

Luni: „Dantelă de lemn, bijuterie în piatră, jilț cu broderie”, Muzeul de Artă

Marți: „Învățăm să țesem”, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“

Miercuri: „Mozaic din hârtie”, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“

Joi: „Lada de zestre”, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni

Vineri: „Creativitate îngrădită: canoane & propagandă”, Muzeul de Artă

Organizatorii şi-au propus să ofere fiecărui copil șansa de a petrece timpul într-un mod activ, prietenos și educativ, iar participarea este gratuită.

Activitățile programate se vor desfășura de luni până vineri, între orele 9:00 și 12:00. Ele se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, în limita a 30 de locuri, cu condiția ca un participant să nu aleagă mai mult de 5 activități din cele 10 propuse.

Înscrierile participanților se fac de către un membru al familiei (părinte sau bunic) la numărul de telefon 0736 394 086, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 15:30, Comunicat de presă Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Motociclist rănit grav pe DN7! A intervenit elicopterul SMURD

Articolul Urmator

FACULTATEA DE INGINERIA MATERIALELOR ȘI MECANICĂ DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE DESFĂȘOARĂ CONCURS DE ADMITERE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2025-2026

Ultimele Articole

Mergisus