Noapte
Zi
19 August 2025
1 min read

Arestați 30 de zile pentru că au bătut și amenințat mai multe persoane! Vinovații au mai rupt o poartă, avariat o mașină și au intrat, fără drept, într-o locuință

*Arestați preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice*

La data de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, de 16, respectiv 35 de ani, ambii domiciliați în comuna Răzvad.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, în seara de 15 august a.c., în jurul orei 20:00, bănuiții, aflați în localitatea Gorgota, pe fondul unui conflict spontan, ar fi adresat injurii și amenințări, agresând fizic mai multe persoane, cărora le-au provocat leziuni traumatice ce au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Totodată, împreună, ar fi deteriorat poarta de acces și un autoturism parcat în curtea unui imobil, după care ar fi pătruns fără drept în incinta acestuia, fapte prin care au creat o stare de indignare și temere în rândul persoanelor prezente. În urma altercației, persoanele vătămate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe parcursul zilei de 18 august a.c., cei doi au fost prezentați magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele.

IPJ DÂMBOVIȚA: Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situație, să aducă atingere principiului prezumției de nevinovăție.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Și în acest an, Camera de Comerț Dâmbovița va organiza Topul Firmelor

Articolul Urmator

AUTOUTILITARĂ CU NUMERE DE ÎNMATRICULARE FALSE, IDENTIFICATĂ DE POLIȚIȘTI

Ultimele Articole

Mergisus