În cadrul festivităților dedicate Zilei Orașului Titu, administrația locală a avut onoarea să celebreze și familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Aceste cupluri, adevărate modele de iubire, răbdare și dăruire, au fost premiate pentru exemplul pe care îl oferă generațiilor mai tinere, demonstrând că adevărata construcție durabilă se clădește, la fel ca orașul nostru, pas cu pas și cu multă iubire.
“În aceste zile de sărbătoare, când orașul nostru își cinstește istoria și identitatea, am avut bucuria să fim părtași și la o altă sărbătoare cu adevărat specială: celebrarea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Așa cum orașul Titu s-a clădit prin răbdare, muncă și dăruire, la fel și aceste familii au construit, pas cu pas, o viață împreună, bazată pe iubire, respect și unitate. Dacă Ziua Orașului este despre comunitatea noastră și despre viitorul pe care îl clădim împreună, sărbătoarea de astăzi este despre temelia pe care o reprezintă familia — primul și cel mai puternic nucleu al oricărei comunități.
Cu emoție, le-am oferit astăzi un premiu simbolic, în semn de recunoștință pentru exemplul pe care îl dau tuturor generațiilor. Ei ne arată că adevărata construcție durabilă se face cu răbdare și iubire.
Le dorim sănătate și bucurii, iar orașului nostru să-i fie mereu călăuză astfel de povești de viață!
La mulți ani, drag Titu!
La mulți ani fericiți, dragi sărbătoriți!”, transmite primarul Laurențiu Costache.









