Noapte
Zi
22 October 2025
1 min read

Corneliu Ștefan, liderul PSD Dâmbovița:”Alexandru Iorga va fi primarul orașului Găești, cu siguranță

În cursul zilei de ieri, Coaliția de guvernare a decis ca data alegerilor pentru funcția de primar al municipiului București să fie 7 decembrie a.c. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Guvernul trebuie să se reunească în ședință și să adopte o Hotărâre de Guvern, ședință care, potrivit liderului PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, va avea loc mâine. Tot acesta precizează și faptul că, tot pe data de 7 decembrie, vor avea loc alegeri în toate localitățile unde situația este similară celei din capitală.

Inclusiv județul Dâmbovița, în speță orașul Găești se va pregăti de un nou scrutin electoral, aici unde edilul a fost declarat incompatibil funcția sa fiind preluată, în mod interimar, de către viceprimar.

„Mâine va avea loc o ședință de Guvern în care urmează să fie stabilită oficial data alegerilor locale parțiale. În cadrul Coaliției am discutat mai multe variante, printre care 30 noiembrie și 7 decembrie, iar în principiu s-a convenit ca scrutinul să fie organizat pe 7 decembrie. În aceeași zi vor avea loc alegeri în toate localitățile din țară aflate în situații similare, precum și la Consiliul Județean Buzău, unde funcția de președinte a devenit vacantă. La nivelul județului Dâmbovița, și orașul Găești va intra în acest proces electoral, având în vedere că acolo funcția de primar este vacantă. Cel mai probabil, și acolo alegerile vor fi organizate pe 7 decembrie. Cu siguranță Partidul General Democrat este pregătit pentru aceste alegeri. Alexandru Iorga este candidatul nostru și pe 7 decembrie seara, Alexandru Iorga va fi primarul orașului Găești, cu siguranță.”, a transmis liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: O nouă investiție în infrastructura educațională! Liceul “Ion Heliade Rădulescu” va fi reabilitat

Articolul Urmator

Târg de cariere, pe 6 noiembrie, parteneriat al Camerei de Comerț Dâmbovița cu Universitatea Valahia Târgoviște

Ultimele Articole

Mergisus