Conferința Internațională „Global Interferences in Knowledge Society”, organizată de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Valahia din Târgoviște s-a încheiat.
Privind retrospectiv, putem afirma că au fost două zile intense, atât din punct de vedere academic, cât și din perspectiva dialogului și a cooperării internaționale.
Conferința GIKS 2025 a reunit cercetători, economiști, profesori, doctoranzi și studenți din 16 țări, într-un cadru interdisciplinar de reflecție și cooperare. Interferențele de idei, schimburile de experiență și diversitatea abordărilor au făcut din această ediție un adevărat spațiu viu al dialogului științific, în care s-au născut noi perspective, parteneriate și direcții de cercetare.
Prin caracterul său internațional, acest eveniment consolidează poziția activă a Universității Valahia din Târgoviște în cadrul rețelelor academice mondiale, contribuind la extinderea cooperării științifice și la promovarea unei culturi a deschiderii și a excelenței.
Am încredere că relațiile și colaborările stabilite pe parcursul acestei conferințe se vor concretiza, în timp, în proiecte comune, publicații, mobilități și inițiative interdisciplinare.
Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul partenerilor noștri instituționali, cărora le mulțumim.
“Doresc, de asemenea, să îmi exprim profunda recunoștință față de Comitetul de Organizare, să adresez mulțumiri colegilor mei, cadre didactice, dar și doctoranzilor și studenților voluntari pentru profesionalismul lor, care au asigurat desfășurarea impecabilă a acestei ediții.
Aprecierile noastre se îndreaptă și către toți participanții, pentru contribuțiile lor valoroase, pentru calitatea dialogului și pentru spiritul de cooperare academică care a însuflețit întreaga conferință.
Am convingerea că fiecare prezentare, fiecare dezbatere și fiecare interacțiune din aceste zile a reprezentat o investiție în viitorul științei și al educației.
Sunt ferm convinsă că spiritul acestei conferințe, întemeiat pe cunoaștere, colaborare și respect reciproc, va continua să inspire noi generații de cercetători și să contribuie la dezvoltarea unei societăți bazate pe valori, dialog și responsabilitate.”, transmite Cristina Ștefan, decan al Facultății de Științe Economice, conferențiar universitar doctor.









