Noapte
Zi
5 November 2025
1 min read

Modernizare completă la Școala „Radu cel Mare” din Târgoviște

Școala „Radu cel Mare” din municipiul Târgoviște a beneficiat de o amplă investiție în infrastructura educațională, odată cu finalizarea celei de-a doua etape de modernizare. Proiectul a inclus construirea unei baze sportive moderne și reabilitarea curții școlii, transformând unitatea de învățământ într-un spațiu atractiv și sigur pentru elevi.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 14 milioane de lei, fondurile provenind atât din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și din bugetul național. Autoritățile locale au subliniat că prin aceste investiții se asigură condiții excelente pentru copiii din cartierele Micro IV, Micro V și Radu cel Mare, deservite de această școală.
Reprezentanții administrației locale târgoviștene au declarat că modernizarea unităților de învățământ rămâne o prioritate, astfel încât elevii să beneficieze de aceleași standarde educaționale ca în marile centre urbane.


„Suntem la Școala „Radu cel Mare” din municipiul Târgoviște, acolo unde a fost finalizată și cea de-a doua etapă de modernizare a acestei unități de învățământ. Este vorba despre construirea unei baze sportive care arată foarte bine, precum și despre reabilitarea curții școlii, astfel încât putem spune că avem o unitate de învățământ care arată foarte bine și oferă condiții excelente. Finanțările au provenit din două surse: pe de o parte PNRR, iar pe de altă parte bugetul național. Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 14 milioane de lei, bani cu care, cred eu, le oferim copiilor din cadrul acestei unități de învățământ condiții absolut excelente. Este o școală care deservește cel puțin două cartiere: Micro IV și Micro V, sau cartierul „Radu cel Mare”, așa cum este denumit astăzi. Este păcat să avem copii din aceste cartiere care să meargă la alte școli din oraș.”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
„Această unitate de învățământ este un real câștig pentru comunitate. Elevii beneficiază de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește reabilitarea școlii și dotările primite prin PNRR, cât și în privința bazei sportive și a infrastructurii generale, care s-au schimbat radical în ultimii doi ani. Sunt convins că aceste proiecte vor deveni un punct de atracție pentru copiii care doresc să urmeze cursurile acestei unități de învățământ, iar numărul lor va fi în creștere.”, a adăigat Ovidiu Nițescu, inspector școlar.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Percheziiții de amploare în mai multe localități din Dâmbovița! Bănuiții sunt acuzați de arderea deșeurilor, înșelăciune și contrabandă

Articolul Urmator

Târgoviștean arestat pentru a furat mai multe sticle de alcool dintr-un supermarket

Ultimele Articole

Mergisus