Noapte
Zi
5 December 2025
1 min read

Percheziții la o primărie din Dâmbovița și la locuințele a două persoane

*PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE*
În dimineața zilei de ieri, 4 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Dâmbovița, la locuințele a două persoane fizice și la sediul unei instituții publice, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele identificate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările au reliefat faptul că, în perioada decembrie 2024 – septembrie 2025, o persoană, în calitate de funcționar public al unei unități administrativ-teritoriale, respectiv casier, nu ar fi înmânat mai multor beneficiari sume de bani, reținându-le și folosindu-le în interes personal.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

5 Decembrie- Ziua Internațională a Voluntariatului

Articolul Urmator

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a fost dotat cu trusă de chirurgie laparoscopică 4K 

Ultimele Articole

Județul Dâmbovița, sub Cod Galben de ger

*Administrația Națională de Meteorologie a emis trei atenționări meteorologice* 1. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN ⏱ Interval de valabilitate: 12 ianuarie 2026, în intervalul orar 10:00 – 20:00 ❄️ Fenomene vizate: temperaturi
Mergisus