Noapte
Zi
11 February 2026
3 mins read

Dep. Carmen Holban, interpelare privind situația impactului reducerii de personal din cadrul Universității Valahia și riscul desființării unității de învățământ

Reducerea cheltuielilor de personal anunțată pentru anul 2026 riscă să lovească puternic în sistemul de învățământ superior românesc, punând sub semnul întrebării stabilitatea unor universități regionale esențiale pentru dezvoltarea locală. Deși învățământul preuniversitar este exceptat de la tăierile bugetare, universitățile nu beneficiază de aceeași protecție, iar efectele pot fi dramatice: disponibilizări, creșterea normei didactice, scăderea calității actului educațional și chiar riscul desființării unor instituții.
Un semnal de alarmă vine din partea Universității „Valahia” din Târgoviște, unde sindicatul cadrelor didactice și al personalului auxiliar avertizează că aplicarea noilor măsuri, coroborată cu reducerea locurilor finanțate de la buget pentru studenți, poate afecta grav funcționarea universității. Situația ridică semne de întrebare nu doar asupra viitorului acestei instituții, ci și asupra direcției în care se îndreaptă politicile publice privind educația universitară din România.
Vizavi de aceste probleme, deputatul social democrat Carmen Holban, vine în sprijinul Sindicatulul din Învățământul Superior Didactic, Didactic Auxiliar și Nedidactic „Valahia”, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, adresând o interpelare publică primului ministru al României, Ilie Bolojan.

INTERPELARE

Adresată: Domnului Ministru interimar Ilie Bolojan, Ministerul Educației și Cercetării

De către: Deputat PSD Georgeta-Carmen Holban, Circumscripția Electorală 16 Dâmbovița

Obiectul interpelării: Impactul reducerii cheltuielilor de personal asupra învățământului universitar și riscul desființării Universității „Valahia” Târgoviște

Stimate Domnule Ministru interimar,
Am fost sesizată de Sindicatul din Învățământul Superior Didactic, Didactic Auxiliar și Nedidactic „Valahia”, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, cu privire la consecințele grave pe care le-ar putea genera aplicarea prevederilor articolului XLIX din proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit acestui articol, pentru anul 2026 se prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în sectorul public, cu excepția învățământului preuniversitar de stat, fără a exista o exceptare similară pentru învățământul universitar. Reducerea ar urma să fie realizată prin diminuarea numărului de posturi finanțate și prin disponibilizări de personal.
Sindicatul semnalează că aceste măsuri, coroborate cu creșterea normei didactice și cu reducerea numărului de locuri finanțate de la bugetul de stat pentru studenți, pot avea consecințe deosebit de grave asupra funcționării instituțiilor de învățământ superior, mergând până la riscul real al desființării unor universități, inclusiv Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Având în vedere rolul esențial al universităților în formarea resursei umane, în cercetare și în dezvoltarea regională, precum și impactul social major asupra studenților și angajaților din sistem, vă adresez următoarele întrebări:
1. A realizat Ministerul Educației o analiză de impact privind efectele aplicării reducerii cu 10% a cheltuielilor de personal asupra instituțiilor de învățământ superior, în special asupra universităților de dimensiune mică și medie?
2. Cum justifică Ministerul Educației diferența de tratament dintre învățământul preuniversitar, care este exceptat de la aceste măsuri, și învățământul universitar, care nu beneficiază de o protecție similară?
3. Ce măsuri concrete are în vedere Ministerul Educației pentru a preveni reducerea drastică a personalului didactic și auxiliar din universități și pentru a evita afectarea calității actului educațional?
4. Există intenția de a propune modificarea actului normativ astfel încât învățământul universitar și cercetarea să fie exceptate de la prevederile articolului XLIX, similar învățământului preuniversitar?
5. Ce soluții alternative de eficientizare bugetară sunt avute în vedere, astfel încât să nu fie puse în pericol funcționarea universităților și accesul studenților la educație?
Solicit răspuns scris.
Cu considerație,
Deputat PSD Dâmbovița,
Georgeta-Carmen HOLBAN

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Un nou Centru de Zi pentru persoane cu dizabilități este funcțional în municipiu

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Crăciunul se vede cel mai frumos în zâmbetul copiilor! OFSD Dâmbovița, daruri pentru cei mici

În zilele dinaintea Crăciunului, doamnele social democrate au dus daruri

Moș Nicolae aduce bucurie copiilor de la Centrul „Floare de Colț” și Complexul de Servicii Sociale Găești

Magia copilăriei a fost prezentă astăzi în privirile copiilor de