La data de 3 aprilie, Jandarmeria Română a sărbătorește 176 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a aprobat Hotărârea divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”.
Principalele momente din evoluţia Jandarmeriei, implicit a Jandarmeriei dâmboviţene:
– în anul 1850, prin aprobarea primei legi s-au înfiinţat regimentele de jandarmi, organizate pe batalioane şi companii, la fiecare judeţ. Potrivit acestei legi Jandarmeria îndeplinea următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice; ţinerea unei bune rânduieli; aducerea la îndeplinire a legilor; executarea, zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar, la solicitarea autorităţilor locale, prin structurile mobile.
– în anul 1864, prin „Legea de organizare a puterii armate în România” Jandarmeria este subordonată direct Ministerului de Război, iar pentru executarea serviciului poliţienesc erau puşi sub autoritatea Ministerului de Interne, executând şi misiuni specifice în oraşe conform Regulamentului jandarmilor de oraş, elaborat în anul 1865.
– în Războiul pentru Independenţa României Jandarmeria a fost angajată activ în acţiunile de luptă atât alături de celelalte unităţi militare, cât şi independent îndeplinind paralel şi misiuni de ordine publică.
– în anul 1893, prin Decret regal a fost promulgată Legea pentru asigurarea Jandarmeriei rurale elaborată la iniţiativa guvernului conservator Lascăr Catargiu, care prevedea creşterea corpului de jandarmi în toate localităţile din ţară, deoarece structurile de poliţie anterioare nu reuşeau să rezolve problemele complexe care apăruseră în mediul rural.
– după mobilizarea din anul 1916 Jandarmeria a participat activ atât la asigurarea concentrării contingentelor, dar şi la acţiunile armate şi specifice din perioada Primului Război Mondial. În anul 1918, prin ordinul Comandamentului Corpului de Jandarmi se înfiinţează Regimentul 2 Jandarmi Bucureşti, care avea în subordine 11 companii printre care şi Compania de Jandarmi Dâmboviţa.
– după 1929, în urma apariţiei legii pentru reorganizarea Jandarmeriei rurale se aduc modificări substanţiale în organizarea şi funcţionarea Armei. Astfel Regimentul 2 Jandarmi Bucureşti se va numi Inspectoratul de Jandarmi Rurali, subordonat Inspectoratului General de Jandarmi având în subordine şi Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa. Această legiune va intra, începând cu anul 1931 în subordinea Inspectoratului de Jandarmi Rurali Ploieşti.
– în perioada celui De-al Doilea Război Mondial în analele istoriei întâlnim o serie de fapte de arme ale militarilor jandarmi, alături de ceilalţi militari din forţele armate ale României, mulţi dintre aceştia căzând eroic, la datorie. Activitatea Jandarmeriei se încheie în 1949, când sarcinile acesteia au fost preluate de Miliţie, iar o parte dintre sarcinile de pază, ordine, intervenţie şi instruire a multor serii de militari au fost preluate de trupele de securitate, care au funcţionat până în anul 1989.
– în anul 1990 au fost reînfiinţate trupele de jandarmi, şi implicit la nivelul judeţului Dâmboviţa a luat fiinţă Batalionul de Jandarmi Târgovişte având ca indicativ numeric U.M. 0705 Târgovişte. Unitatea de jandarmi a funcţionat în subordinea Brigăzii de Jandarmi Craiova până în anul 1995, iar din acest an a funcţionat în subordinea Brigăzii de Jandarmi Ploieşti, din 1998 am avut denumirea de Comandament de Jandarmi Judeţean.
Începând cu anul 2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr.550 de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, valabilă şi în prezent unitatea se transformă în inspectorat de jandarmi judeţean şi intră în subordinea directă a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, structură în care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
În conformitate cu un ordin ministerial se atribuie Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa denumirea onorifică cu semnificaţie istorică „Mircea cel Bătrân”. Aceasta denumire nu este întâmplătoare, deoarece în timpul domniei marelui voievod, Târgoviştea a devenit cetatea de scaun a Tării Româneşti.
De evidențiat este și faptul că patronii spirituali ai Jandarmeriei sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil cunoscuţi şi ca părinţi conducători, responsabili nu doar de administrarea sarcinilor îngerilor, dar şi de a fi lideri în armata divină, în timpul luptelor.
În contextul actual, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa îşi îndeplineşte în condiţii optime atribuţiile specifice, în domeniul ordinii şi siguranţei publice, protecţiei şi intervenţiei la obiectivele din competenţă, misiuni pe care le abordăm conform prevederilor legale, în vigoare. Prioritatea numărul unu în executarea misiunilor o constituie siguranța cetățenilor județului Dâmbovița, sens în care Jandarmeria își adaptează permanent metodele și mijloacele pentru a răspunde eficient cerințelor unei societăți aflate în continuă schimbare.
PRINCIPALELE ACTVITĂȚI DESFĂȘURATE
PENTRU CELEBRAREA ZILEI JANDARMERIEI ROMÂNE
Pentru a celebra, așa cum se cuvine, împlinirea a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, la nivelul inspectoratului au fost organizate următoarele activități:
• „Cupa Jandarmeriei la Tir” desfășurată prin participarea personalului propriu la competiție în poligonul de la Centrul Ochiuri;
• Campionat de fotbal-tenis cu piciorul desfășurat pe un teren amenajat de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște;
• Campionat de table, la sediul unității;
• „Ziua Veteranilor Unității”, activitate la care au fost invitate cadre militare în rezervă, care și-au desfășurat activitatea în unitatea noastră și au contribuit la la formarea celor care poartă astăzi, cu onoare, uniforma bleu-jandarm;



