*POLIȚIȘTII DIN TÂRGOVIȘTE, MOBILIZAȚI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTUL “CALEA LUMINII”*
Astăzi, 9 aprilie a.c., municipiul Târgoviște va găzdui evenimentul religios și cultural „Calea Luminii”, manifestare de tradiție, cu o profundă încărcătură spirituală, organizată anual în apropierea Sărbătorilor Pascale.
Pentru buna desfășurare a activităților și prevenirea oricăror incidente, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște vor fi prezenți în teren, acționând pentru menținerea ordinii publice și asigurarea fluenței traficului rutier.
În acest sens, *circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Regele Carol I*, pe tronsonul aferent desfășurării evenimentului, în intervalul orar *18:00 – 23:00.*
Recomandăm conducătorilor auto să utilizeze rute alternative și să manifeste înțelegere față de măsurile instituite, în vederea evitării aglomerării traficului.
IPJ DÂMBOVIȚA: Totodată, adresăm participanților rugămintea de a respecta indicațiile polițiștilor și de a adopta un comportament responsabil, contribuind astfel la desfășurarea în condiții de siguranță a acestui eveniment deosebit.



