Târgoviște va găzdui miercuri, 20 mai 2026, începând cu ora 11:00, evenimentul „START ÎN CARIERĂ! THE FUTURE IS YOURS!”, un târg de joburi dedicat tinerilor aflați la început de drum profesional. Manifestarea este organizată de Camera de Comerț Dâmbovița, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și AJOFM Dâmbovița și va avea loc în campusul universității, în zona dintre corpurile A și B.
Evenimentul își propune să faciliteze interacțiunea directă dintre angajatori și tineri, oferind oportunități concrete de angajare, internship și practică. Organizatorii urmăresc, prin această inițiativă, consolidarea legăturii dintre mediul educațional și piața muncii, într-un context în care integrarea profesională a absolvenților devine tot mai importantă.
La târg vor fi prezente companii din diverse domenii de activitate, printre care industrie, servicii, comerț și HoReCa. Participanții vor avea ocazia să discute direct cu reprezentanții firmelor, să afle detalii despre cerințele angajatorilor și să își depună candidaturile pentru pozițiile disponibile.
Reprezentanții organizatorilor subliniază că lista companiilor participante rămâne deschisă, invitând mediul de afaceri să se alăture inițiativei și să contribuie la formarea noii generații de profesioniști.
Prin organizarea acestui târg de joburi, partenerii implicați își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea profesională a tinerilor și de a crea punți reale între educație și cerințele actuale ale pieței muncii.




