Noapte
Zi
21 May 2026
1 min read

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a agresst doi bărbați, în comuna Mănești

La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr, de 18 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 15 mai a.c., în jurul orei 20:00, în timp ce s-ar fi aflat în comuna Mănești, pe fondul unui conflict spontan, tânărul, împreună cu un minor, de 15 ani, ar fi agresat fizic doi bărbați, de 42 și 45 de ani.  Totodată, prin faptele lor, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Pe parcursul zilei de astăzi, tânărul în cauză va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

IPJ DÂMBOVIȚA: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Zilele Județului Dâmbovița 2026: Patru zile de spectacole, cultură și distracție pentru toate vârstele

Articolul Urmator

Târgoviștenii și cetățenii din comunele învecinate pot solicita Cartea de Identitate Electronică prin caravana mobilă

Ultimele Articole

Mergisus