Noapte
Zi
5 June 2026
2 mins read

Investiții majore în sănătatea dâmbovițenilor: noua Secție de Recuperare de la Spitalul Județean Târgoviște a fost inaugurată  

În cadrul Zilelor Județului Dâmbovița a fost inaugurată Secția de Recuperare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, investiție realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o contribuție importantă din partea Consiliului Județean Dâmbovița.
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, reprezentanți ai administrației județene și locale, parlamentari și cadre medicale.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat că investiția face parte din strategia amplă de modernizare a infrastructurii medicale din județ și reprezintă unul dintre obiectivele importante inaugurate cu prilejul Zilelor Județului.
„Valoarea totală a proiectului este de peste 15 milioane de lei, dintre care aproape 5 milioane de lei reprezintă cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița. Am reabilitat această clădire aproape în integralitate, iar investiția se înscrie în planul amplu de dezvoltare a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, a declarat Corneliu Ștefan.
Acesta a evidențiat și alte proiecte aflate în implementare în sistemul medical dâmbovițean, precum extinderea Unității de Primiri Urgențe, modernizarea secției de cardiologie, reabilitarea secției de pediatrie de la Gura Ocniței și construirea unei secții de îngrijiri paliative.
„Ne dorim să construim la Târgoviște un spital de pediatrie de aproximativ 65 de milioane de euro, un proiect care va deservi nu doar județul Dâmbovița, ci întreaga regiune. În prezent, derulăm proiecte în domeniul sănătății în valoare de peste 127 de milioane de euro”, a precizat președintele Consiliului Județean.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a apreciat eforturile administrației județene în direcția modernizării infrastructurii medicale și a evidențiat importanța investițiilor în sănătate pentru dezvoltarea comunității.
„Nu cred că există investiții mai importante decât cele în infrastructura sanitară și medicală. Consiliul Județean Dâmbovița derulează în prezent proiecte de sute de milioane de lei la Spitalul Județean, iar viitorul spital de pediatrie reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în municipiul Târgoviște după Revoluția din 1989”, a afirmat Daniel Cristian Stan.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a evidențiat transformările vizibile ale sistemului medical românesc și a oferit drept exemplu investițiile realizate la Târgoviște.
„Orice investiție în sănătate face sistemul medical mai bun pentru oameni. Am vizitat aproape toate spitalele din această țară și pot spune că se observă o transformare reală a infrastructurii medicale. Aceste proiecte înseamnă condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a declarat ministrul Sănătății.
Oficialul a apreciat modul în care este administrat Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și a remarcat nivelul de organizare al unității medicale.
„Rareori mi-a fost dat să văd un spital județean atât de organizat, atât de curat și atât de bine îngrijit. Este un detaliu care spune foarte multe despre profesionalismul și responsabilitatea oamenilor care lucrează aici. Investițiile realizate permit oferirea unor servicii medicale de calitate cât mai aproape de casă pentru cetățeni”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Potrivit autorităților județene, investițiile în infrastructura medicală vor continua și în perioada următoare, accentul fiind pus atât pe modernizarea unităților sanitare, cât și pe atragerea de personal medical tânăr și bine pregătit. În ultimii patru ani, peste 50 de cadre medicale au ales să își desfășoare activitatea la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, contribuind la consolidarea serviciilor medicale oferite pacienților din județul Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Proiect important pentru comuna Crângurile: au început lucrările de asfaltare pe drumul spre Valea Mare

Ultimele Articole

Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism

*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Mergisus

Nu ratați

Bogdan Istrate, ales președinte al TSD Dâmbovița. Mesaje despre echipă, implicare și viitorul politic al tinerilor

Conferința de Alegeri a Tineretului Social Democrat Dâmbovița a adus

Un nou vot de încredere pentru Carmen Holban și echipa OFSD Dâmbovița  

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj de