Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat o vizită de lucru în comunele Ulmi și Mănești, unde s-a întâlnit cu primarii celor două localități pentru a analiza stadiul investițiilor aflate în derulare și proiectele pregătite pentru perioada următoare. Vizitele în teren fac parte din activitatea de monitorizare a investițiilor derulate la nivelul județului, pe care conducerea Consiliului Județean o desfășoară constant.
Potrivit președintelui CJD, monitorizarea atentă a fiecărui obiectiv de investiții este esențială pentru respectarea termenelor de execuție și pentru obținerea rezultatelor așteptate de cetățeni.
„Pentru mine, este esențial ca fiecare investiție să fie urmărită îndeaproape, pentru că numai așa ne putem asigura că proiectele sunt realizate la timp și aduc rezultatele pe care oamenii le așteaptă”, a declarat Corneliu Ștefan.
Șeful administrației județene a subliniat că fiecare comunitate are propriile priorități, iar dezvoltarea locală trebuie construită în funcție de nevoile specifice ale fiecărei localități.
„La final, ceea ce contează cu adevărat este ca dâmbovițenii să vadă schimbările din comunitățile lor. Fiecare localitate are priorități diferite, iar datoria noastră este să găsim soluțiile potrivite și să transformăm proiectele în lucruri concrete care îmbunătățesc viața de zi cu zi. Asta înseamnă o administrație prezentă și responsabilă”, a afirmat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Vizitele de lucru în teritoriu reprezintă o componentă constantă a activității administrației județene, având ca obiectiv evaluarea stadiului investițiilor și identificarea soluțiilor necesare pentru continuarea proiectelor de dezvoltare în parteneriat cu administrațiile locale.







