Noapte
Zi
11 August 2026
1 min read

Arheologie la poalele Ceahlăului: studenții Universității „Valahia”, în mijlocul cercetării

 

  În luna august, sub coordonarea prof. univ. dr. Mircea Anghelinu, specialiștii Departamentului de Istorie din cadrul Facultății de Științe Umaniste a Universității „Valahia” din Târgoviște au reluat cercetările arheologice sistematice în situl preistoric de la Bistricioara-Lutărie III, județul Neamț, aflat la poalele muntelui Ceahlău.  Așezarea paleolitică de la Bistricioara, descoperită în anul 2007, conservă o secvență arheologică excepțională, cu numeroase niveluri de locuire din paleoliticul superior, datate între 28.000 și 12.000 de ani.

Cercetările de la Bistricioara, finanțate de Fundația Germană pentru Cercetare Științifică și Universitatea „Valahia” din Târgoviște, se desfășoară în cadrul unui colectiv interdisciplinar, care reunește, alături de studenți și doctoranzi, specialiști de la Institutul de Arheologie al Academiei Austriece din Viena (Austria), universitățile din Köln, Erlagen-Nürnberg și Aachen (Germania), Institutul de Arheologiei al Academiei de Științe a Ucrainei din Kiev, Muzeul Național de Științe Naturale Paris (Franța), Institutul de Arheologie al Academiei Române din Iași și Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Săpăturile de la poalele Ceahlăului le oferă studenților prilejul de a se familiariza nu doar cu metodele de săpătură arheologică de înaltă rezoluție, ci și cu tehnicile de conservare și de procesare primară a materialului arheologic. Programul este completat de seminarii susținute de specialiștii din echipă, pe diverse teme precum arheozoologia, tehnologia litică și analiza urmelor de uzură. Participarea la activitățile de teren și la aceste seminarii transformă cercetarea de la Bistricioara într-un adevărat șantier-laborator, oferindu-le studenților o introducere completă în specificul studiului epocii paleolitice.

Situl de la Bistricioara-Lutărie III reprezintă un important punct de referință pentru cercetarea paleoliticului și, în același timp, un cadru valoros pentru pregătirea practică a viitorilor specialiști în domeniu.

Pentru cei care aleg să studieze Istoria la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, astfel de experiențe pot însemna mai mult decât pregătirea teoretică oferită în cadrul cursurilor. Implicarea în investigațiile de teren le oferă ocazia de a descoperi, încă de la începutul parcursului universitar, dimensiunea practică a studiilor, diversitatea perspectivelor și profunzimea unei discipline care contribuie la o mai bună înțelegere a trecutului.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

LA TÂRGOVIȘTE – PESTE 4.000 DE TINERI AU PARTICIPAT LA CEREMONIILE CARE AU INAUGURAT SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON

Articolul Urmator

PESTE 20.000 DE CREDINCIOȘI AU PARTICIPAT LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ŞI MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI

Ultimele Articole

La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!

Astăzi, 8 septembrie, când creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, Târgoviștea a îmbrăcat haine de sărbătoare. În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Cetății, mai multe evenimente cu profundă încărcătură spirituală, istorică
Mergisus