Deputata PSD Dâmbovița și președinta Organizației Femeilor Social Democrate Dâmbovița, Carmen Holban, a participat la Conferința de Alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate Constanța, eveniment în cadrul căruia Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a fost realeasă în funcția de președintă a OFSD Constanța.
Carmen Holban a fost prezentă la eveniment alături de Luciana Cristea, vicepreședinta PSD Dâmbovița și vicepreședinta Organizației Femeilor Social Democrate pentru Regiunea Sud-Muntenia.
În mesajul transmis după conferință, Carmen Holban a subliniat rolul pe care femeile îl au în comunitățile din care fac parte, evidențiind implicarea și experiența colegelor din organizația constănțeană.
„Femeile sunt adevărații arhitecți ai societății”, a transmis Carmen Holban, apreciind că femeile contribuie la construirea comunităților prin grijă, echilibru și implicare.
Președinta OFSD Dâmbovița a remarcat, totodată, unitatea organizației din Constanța și implicarea membrelor acesteia în viața comunităților.
„M-am bucurat să văd o organizație unită, cu femei implicate, cu experiență și multă seriozitate. Colege care își cunosc comunitățile, sunt prezente acolo unde este nevoie și au determinarea de a transforma implicarea în fapte și rezultate pentru oamenii pe care îi reprezintă”, a declarat Carmen Holban.
În cadrul conferinței, Mariana Gâju a primit un nou mandat la conducerea OFSD Constanța. Carmen Holban i-a transmis felicitări pentru realegere și succes întregii echipe în proiectele viitoare.
„Felicitări, Mariana, pentru realegere! Mult succes ție și întregii echipe OFSD Constanța în proiectele și responsabilitățile care urmează!”, a mai transmis deputata PSD Dâmbovița.
Participarea reprezentanților OFSD Dâmbovița la evenimentul de la Constanța se înscrie în dialogul și colaborarea dintre organizațiile de femei social-democrate din regiunea Sud-Muntenia și din țară.






