Acțiunile de ecologizare ale UNPR Dâmbovița au devenit deja tradiție și se bucură de tot mai mult succes în fiecare săptămână. Iniţiativele UNPR-istilor au ca scop atât ecologizarea zonei, cât şi susţinerea ideii de solidarizare şi implicare a dâmbovițenilor, respnsabilitate socială, în care respectul pentru mediul înconjurător joacă un rol principal. Astăzi, 2 iunie a.c., acțiunea de ecologizare a avut loc în micro 11, zona Hala a municipiului Târgoviște.
La această activitate lăudabilă au participat președintele UNPR Târgoviște, Sebastian Marin, și Bogdan Manole, președinte interimar UNPR tineret.
,, Sperăm ca Târgoviștea să arate din ce în ce mai curată și milităm pentru un mediu mai sănătos atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Deocamdată suntem la început, dar sperăm să se schimbe lucrurile. Intenționăm să cooptăm cât mai mulți târgovișteni în acțiuni. În unele zone au fost mai receptivi, în altele nu. Sperăm să schimbăm mentalitatea oamenilor și politicienii să nu mai fie priviți cu aversiune. Noi suntem tineri până-n 35 de ani și avem intenții nobile”, a declarat Pavel Dragoș, vicepreședinte UNPR Târgoviște.
Tinerii și-au propus să ia fiecare cartier la rând, toate cele 12 microraioane, și să întreprindă acțiuni de ecologizare.
,, Suntem un grup restrâns, de 40-50 de persoane și nu putem face prea multe într-o zi, pentru că fiecare alocă din timpul său liber o oră-două, dar sperăm să ne mobilizăm cât mai mult. Ne-am axat mai mult pe spațiile de joscă, gen parcuri, pentru că vrem să facem ceva copii și când faci ceva pentru copii, o faci din suflet”, a completat Pavel Dragoș.
La această acțiune, s-au alăturat și copii, iar, drept răsplată pentru bunăvoința lor, micuții au primit din partea organizației diplome și brățări, drept recunoștință.
Ţinem să precizăm faptul că organizaţia UNPR Dâmbovița nu este la prima manifestare de acest gen, ci în fiecare săptămână încearcă să demonstreze că un mediu curat şi sănătos se poate menţine printr-un efort comun.













