Anul acesta, la nivelul judeţului Dâmboviţa, se primeşte finanţare pentru reabilitarea unui număr de nouă cămine culturale. Printre ele, se numără şi două la Cândeşti, unul la Cândeşti-Dragodăneşti şi altul la Cândeşti Vale. După 40 de ani, Căminul Cultural de la Dragodănești-Cândești a intrat în proiectul de reabilitare, modernizare și dotare, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Compania Națională de Investiții. Valoarea proiectului în acest sat este de 549 140 lei. Proiectantul este firma SC. Tecom SRL București, iar executantul SC. Athenaeum SA. Duminică, 21 iunie a.c., a fost o zi cu totul specială pentru comună. Căminul Cultural de la Dragodănești-Cândești a fost inaugurat cu mare fast și public, spre mândria localnicilor, beneficiari ai acestui proiect. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și prefectul Ioan Marinescu. Totodată, doamna primar Georgeta Popa s-a gândit să îi serbeze și pe seniori, un obicei frumos de recunoaștere și prețuire a generațiilor anterioare. Astfel, a fost sărbătorit cel mai vârstnic cetățean al localității, Stoica Augustin, din satul Sturzeni, cu ocazia împlinirii respectabilei vârste de 100 de ani, și a avut loc sărbătorirea a 11 cupluri, căsătorite în anul 1965, cu ocazia a 50 de ani de căsătorie- Nunta de aur. Evenimentul a culminat cu o petrecere frumoasă, dedicată în cinstea lor. (Nicoleta Sima)
REALIZARE! Căminul Cultural de la Dragodănești-Cândești, inaugurat cu mare fast și public
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub
CJD a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor – Șotânga”, în valoare de peste 618 milioane lei
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, intitulat „Sistem de management integrat
Burnout-ul profesional – un risc psihosocial emergent în securitatea și sănătatea în muncă
Ziua Internațională a Securității și Sănătății în Muncă este marcată anual pe 28 aprilie, la inițiativa Organizației Internaționale a Muncii, având ca obiectiv promovarea prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor
Târgoviște: Prima ediție a Kindia City Race, un nou pas pentru promovarea sportului în comunitate
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat organizarea, în premieră, a unui eveniment sportiv de amploare dedicat alergării – Kindia City Race. Competiția va avea loc sâmbătă, 2 mai, începând cu
Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este






