Noapte
Zi
15 November 2012
1 min read

Zilele culturii în regia unui primar iubit de oameni Festivalul primarilor artişti la Aninoasa

Evenimentul cuprinde, printre numeroase alte manifestări speciale, şi Festivalul Primarilor Artişti. Printre spectatorii festivalului s-au aflat, anul acesta, ministrul Mediului, Rovana Plumb şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Leonardo Badea, care au fost plăcut impresionaţi de evoluţia artistică a celor aproximativ 20 de edili sosiţi din toate colţurile ţării. Primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, a înmânat, în semn de preţuire şi mulţumire, Rovanei Plumb şi lui Leonardo Badea un trofeu şi o diplomă de recunoştinţă. În ansamblu, succesul evenimentului a fost, ca în fiecare an, deosebit. Deşi edilul localităţii dorea ca la următoarea ediţie să renunţe la Festivalul Primarilor Artişti, pentru a nu plictisi, spunem noi că interesul pe care participanţii l-au manifestat pentru acest eveniment şi entuziasmul publicului, dar şi insistenţele presei locale îl vor convinge pe Constantin Maricescu să nu se oprească aici, mai ales că edilul are o vorbă: „Încă nu mi-am spus ultimul cuvânt, nici în materie de administraţie, nici în domeniul cultural”. Ca să nu mai vorbim despre alegerile parlamentare, la care primarul Maricescu a promis un scor zdrobitor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Victor Ponta a venit să se asigure că se va face “dreptate până la capăt”

Articolul Urmator

Taxa de habitat pe gospodărie a fost redusă

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus