Grigore Gheorghe, primarul interimar al orașului Găești, și-a luat angajamentul, încă de la preluarea mandatului, în februarie a.c., de a continua toate demersurile începute de predecesorul său pentru dezvoltarea localității și în folosul comunități.
Mai mult de decât atât, primarul a reușit să aducă în grafic majoritatea investițiilor aflate în curs de derulare, care aveau termene foarte întârziate și riscau să nu mai fie duse la bun sfârșit, din cauza problemelor de proiectare și executare. E vorba despre reabiliatea Colegiului Național ,,Vladimir Streinu”, investiția la canalizarea orașului și la sala de sport de la Complexul Dr. C. Angelescu.
Prin mobilizare, perseverență și seriozitate, toate proiectele decurg acum normal, fără impedimente. Deși nu a avut decât cinci luni la dispoziție să își arate destoinicia ca primar, Grigore Gheorghe a realizat multe pentru găeșteni la capitolul amenajare parc, locuri de joacă, parcări, asfaltare străzi, canalizare și a promis ca va schimba în bine fața orașului, atât cât îi va sta în putință, până la finele interimatului. Acesta a declarat că va candida la Primăria Găești, la alegerile locale de anul viitor, cu acceptul partidului. (Nicoleta Sima)



