Noapte
Zi
16 November 2015
1 min read

Primăria Cândești, un exemplu de urmat!

Astăzi, Georgeta Popa, primarul comunei Cândești a făcut un bilanț al proiectelor și obiectivelor realizate până în acest moment în zona pe care o reprezintă, făcând o scurtă prezentare a ceea ce a promis administrația locală și a reușit să ducă la îndeplinire.
Așadar, în acest moment s-a încheiat proiectul “Refacere și modernizare DC 99A”, proiect realizat pe bani europeni, pe măsura 322D, cu o investiție de peste 6.500.000 de lei, miercuri având loc și inaugurarea acestui tronson de drum.
“Reabilitare, modernizare și dotare așezământ cultural Dragodănești”, proiect derulat prin Compania Națională de Investiții, cu o valoare de peste 680.000 de lei, ce a fost dat în folosință în luna iunie a acestui an.
Tot prin CNI se află în derulare și proiectul de “Reabilitare, modernizare și dotare” al căminului cultural Cândești Vale, cu o valoare de aproximativ 70.000 de lei, lucrările aflându-se într-un stadiu de execuție de 80%, primăria sperând ca până la 15 decembrie a.c. să se termine.
S-au făcut investiții și din bugetul propriu al administrației locale, cum ar fi: reabilitate școală Sturzeni, loc ce va fi folosit de elevi în cadrul proiectului “Școala Altfel”, reabilitare școala din Aninoșeni, în care acum este păstrată arhiva și se desfășăară activități culturale în acest sat, reparații stații de autobuz în toată localitatea Cândești, etc.
De asemenea, astăzi s-a dat ordin de începere al lucrărilor de asfaltare a încă două drumuri, Suseni și Ulița Bisericii, proiect în asociere 50%-50% cu Consiliul Județean Dâmbovita.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Spirit civic! O bătrână a restituit un portofel găsit în fața unui magazin

Articolul Urmator

CLM a votat încă o suplimentare a bugetului pentru anul 2015

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CÂNDEȘTI: Mâine,  se oprește apa în satele Dragodănești și Sturzeni pentru igienizarea bazinului de stocare            

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița informează că se va întrerupe furnizarea

CJD, ultimatum pentru constructorul care lucrează la reabilitarea podului peste Argeș, la Corbii Mari

Situația obiectivului de investiții „Pod peste râul Argeș, km 31+040,