Noapte
Zi
28 July 2016
1 min read

Cine îi va lua locul lui Sebastian Marin în cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște?

După cum precizam în urmă cu puțin timp, mai mulți membrii ai organizației municipale a PNL și-au dat demisia, printre aceștia numărându-se și Sebastian Marin. Acesta a fost validat ca și consilier local în urma alegerilor din data de 05 iunie pe listele liberalilor. Alegând să plece din partid, a pierdut și funcția de ales local.
În acest sens, pe ordinea de zi a CLM din data de 29 iulie a.c., există două proiecte, unul privind constatarea încetării de drept a mandatului lui Marin, iar celălalt de validare al următorului pe lista eligibilă. Locul lui Sebastian Marin , conform listei cu care PNL Târgoviște s-a prezentat în fața târgoviștenilor la alegerile locale din data de 05 iunie a.c., va fi luat de Livia Mocanu, consilier local municipal și în mandatul trecut.
După rezultatul foarte slab, sub minimul pe țară, pe care PNL l-a obținut atât în Târgoviște cât și la nivelul județului, partidul a cam început să pălească.
Nici organizația județeană, dar nici cea municipală nu prea au ce să ne mai comunice. Dacă PNL Dâmbovița este acum, după demisia de onoare a lui Miculescu, condusă de un “străin” al județului, se pare că nici Ciprian Prisăcaru nu prea mai este în cărți pentru rămânerea la șefia organizației municipale.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Sfaturi utile pentru prevenirea şi combaterea furturilor de şi din autovehicule!

Articolul Urmator

ALDE propune consultarea tuturor partidelor privind data alegerilor parlamentare

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

Ședință ordinară a CLM Târgoviște, joi, 30 ianuarie

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgovişte  în şedinţă ordinară

Pentru a treia oară, Daniel Cristian Stan a depus jurământul de credință în funcția de primar al municipiului Târgoviște

Pentru a treia oară, Daniel Cristian Stan a depus jurământul