Noapte
Zi
7 April 2021
1 min read

TÂRGOVIȘTE:Continuă proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a sistemului de iluminat public

În acest moment, sunt deja montate aproximativ 1000 de aparate de iluminat noi, la nivelul cartierelor din municipiul Târgoviște.

Prin această investiție, se realizează reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin:

– montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED;

– implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni;

– dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase;

– sistematizarea iluminatului în funcție de puteri și tipuri de aparate;

– suplimentarea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul;

Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a valorii facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse.

Durata de execuție este de cel mult 12 luni, iar valoarea totală a investiției este de aproximativ 22.000.000 lei.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Povestea lui Carmen! Voluntar pentru copiii speciali!

Articolul Urmator

Mâine, fabrica Iveco de la Petrești își deschide porțile

Ultimele Articole

Mergisus