Noapte
Zi
5 February 2014
1 min read

La Paştele cailor!

Stăpân peste un oraş cenuşiu, plin de gropi şi noroaie, cu pubele mai tot timpul pline cu gunoi stătut şi trotuarele jalonate cu rahat de câine, primarul Boriga nu conteneşte să ne surprindă. L-am revăzut mai zilele trecute înfoindu-se ca un păun şi cerând târgoviştenilor încă o păsuială, de 18 luni, pentru a le face un oraş cum n-ar mai fi văzut săracii de ei! Cu spaţii verzi şi bulevarde largi, “cu patru benzi reale de circulaţie ”, de parcă în prezent ar fi ireale, cu reţele de utilităţi noi, locuri de parcare, iluminat public, dacă sunt cuminţi şi răbdători chiar cu alei pe unde să umble câinii cu covrigi în coadă. Dar cu condiţia să mai îndure coşmarul nu un an, nu doi, ci numai 18 luni.

Pentru că, nu-i aşa, nu se pot face toate lucrurile bune dintr-o dată. Adică au avut barosanii răbdare trei ani să pună mâna pe contracte şi să nu fie târgoviştenii măcar pe jumătate la fel de înţelegători? Să nu mai accepte pasivi să suporte frigul şi noroaiele ca să trăiască mai bine în 2016? Că doar nu înseamnă chiar atât de mult încă şase luni după ce vor fi sărbătorit anul viitor Paştele Cailor ( pe 8 martie n.n ), o sărbătoare care, spune acelaşi primar Boriga, ar fi devenit un brand al oraşului.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit NIFON a condus delegația ce a stabilit comuniunea deplină între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română

Articolul Urmator

APIA plăteşte ajutorul pentru primele de asigurare

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus