Astăzi, 20 mai a.c., poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrulPoliţiei Oraşului Fieni au depistat doi bărbaţi, de 27, respectiv 44 de ani, ambii urmăriţi internaţionali.
Pe numele acestora, autorităţile germane au emis mandate europene de arestarepentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în cadrul unei organizaţii criminale.
În fapt, în data de 03 aprilie 2014, bărbaţii, împreună cu alte două persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani, au fost surprinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau anvelope auto dintr-o semiremorcă staţionată pe autostrada A6 în zona oraşului Ansbach, Landul Bayern-Germania. Cei doi urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Ploieşti în vederea dispunerii demăsuri legale.



