“În acest loc, administrația locală târgovișteană, primăria Târgoviște, a accesat o investiție în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei, investiție accesată prin Comania Națională de Investiții. Iată, avem un teren multifuncțional care este aproape gata, avem vestiare, nocturnă, toate acestea reprezentând numai câteva dintre reperele unei investiții importante, de natură să schimbe în bine condițiile oferite celor aproximativ 700 de copii care desfășoară activități la Clubul Sportiv Școlar. De asemenea, sunt și câteva investiții complementare, ne referim la investiția de refacere a infrastructurii, a parcării, a spațiilor verzi, investiție realizată de către administrația locală târgovișteană, totodată reabilitarea termică a clădirii principale a Clubului Sportiv Școlar care vizează, care cuprinde și sala de sport, realizată tot de către Primăria Târgoviște. Totodată, prin Grupul de Acțiune Locală Târgoviștea Egalității de Șanse în partenriat cu Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, se va realiza un nou bazin de înot. Toate acestea reprezintă câteva din investițiile importante pe care le avem, unele în derulare, altele care vor debuta în perioada următoare și care vor transforma această frumoasă bază sportivă într-o facilitate cu adevărat europeană.”, transmite Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Investiții importante la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște
Administrația locală târgovișteană a implementat un proiect important la Clubul Sportiv Școlar pentru ca cei aproximativ 700 de copii care desfășoare diferite activități să se bucure de condiții oprime și moderne. Astfel, acum există un teren de sport multifuncțional, vestiare, instalație de nocturnă, clădirea a fost reabilitată, au fost efectuate lucrări la amenajarea parcării și a spațiilor verzi.
De asemenea, potrivit declarațiilor primarului Daniel Cristian Stan, cât de curând se va construi și un nou bazin de înot.
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Peștera Ialomiței se alătură evenimentului “Ziua Internațională a Peșterilor Turistice”
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Peșterilor Turistice, marcată anual în data de 6 iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște se alătură inițiativei internaționale dedicate promovării și
Conferința științifică „VLAD ȚEPEȘ, BASARABII ȘI EPOCA LOR”
Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în colaborare cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, organizează, în zilele de 5-6 iunie 2026,
Comunicat de presă “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
APEL: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării” ELECTRIC TIMEING 3A S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea implementării proiectului cu
„Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ” – Expoziție temporară organizată la muzeul din Vulcana-Pandele
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier Gravor “Gabriel Popescu”, în luna iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să descoperiți
BADEA MARIAN ALEXANDRU A FOST GĂSIT ÎN SIGURANȚĂ ÎN URMA AMPLELOR ACTIVITĂȚI DE CĂUTARE
Badea Marian Alexandru, în vârstă de 14 ani, a cărui dispariție a fost sesizată în cursul nopții trecute, a fost găsit astăzi în siguranță, în localitatea Sălcioara, în urma activităților de căutare




