Au luptat, au muncit și au îndurat decenii la rând pentru ca noi să avem oportunitățile din prezent și, mai presus de toate, ne-au lăsat o moștenire neprețuită – LIBERTATEA.
Ziua internațională a Persoanelor Vârstnice este ocazia pentru a consolida acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.
În toate societăţile, persoanele de vârsta a treia au jucat şi joacă un rol inestimabil, deschizând calea, călăuzind paşi, sădind spiritualitate şi înţelepciune în mințile și inimile copiilor și nepoților.
Pentru toate acestea, le prezentăm RECUNOȘTINȚA, le urăm sănătate, bucurii, ani mulți și buni!”, este mesajul transmis de către Laurențiu Costache, primarul ales al orașului Titu.




