Noapte
Zi
4 October 2024
1 min read

6,4 milioane de euro, bani europeni, în proiecte câștigate de Universitatea Valahia Târgoviște

Vești bune pentru sistemul educațional superior târgoviștean. Universitatea Valahia a câștigat 4 proiecte europene, în valoare de aproximativ 6,4 milioane de euro, care vor fi investiți în calitatea actului educațional.

“Universitatea “Valahia” din Târgoviște a obținut finanțare de aproximativ 6,4 milioane de euro  la competiţia de proiecte finanţate prin FSE+, Prioritate: 6 „Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație “, Denumire Apel: Primul student din familie – Regiuni mai puțin dezvoltate, Cod Apel: PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

Au fost eligibile, în total, 66 de proiecte, iar Universitatea „Valahia” anunţă cu entuziasm că a câștigat patru proiecte depuse.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște rămâne consecventă în valorificarea tuturor oportunităților de finanțare pentru implementarea de proiecte. Acestea vor genera un impact semnificativ asupra pregătirii studenților și vor contribui la succesul lor personal, dar și la dezvoltarea economică a instituției și a regiunii.”, transmite decanul Universității Valahia Târgoviște, Corneliu Sălișteanu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

UAT Municipiul Târgoviște anunta  finalizarea proiectului RENOVAREA ENERGETICĂ A ȘCOLII GIMNAZIALE „RADU CEL MARE” DIN TÂRGOVIȘTE, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, Componenta C5

Articolul Urmator

Accident grav la Potlogi! Un rănit a fost preluat de elicopterul SMURD

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați