Noapte
Zi
28 April 2025
1 min read

MORENI:Primăria a demarat o amplă acțiune de igienizare în zona râului Cricov 

Primăria Moreni a demarat o amplă acțiune de igienizare a zonei din apropierea râului Cricov acolo unde, potrivit declarațiilor primarului Gabriel Purcaru, în ultimii ani au fost depozitate extrem de multe deșeuri provenite din construcții , dar și resturi menajere.
“Anul la rândul în această zonă, în apropierea Cricovului, au fost depozitate necontrolat foarte multe categorii de deșeuri, de parcă cineva ar fi vrut ca din această zonă să facă o groapă de gunoi. În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, am început o acțiune de scoatere din pământ a acestor deșeuri din construcții, deșeuri din betoane, cărămidă, dar am avut și o zonă în care au fost depozitate deșeuri menajere.
Aceste deșeuri din construcții, betoane, cărămidă și așa mai departe, vor fi concasate, iar materialul rezultat, acel sort, va fi folosit pentru reparații la drumuri, parcări și unde o să mai avem nevoie. Deșeurile menajere au fost concentrate într-o singură zonă,  iar începând de săptămâna viitoare vom transporta, cu sprijinul operatorului de salubritate, aceste deșeuri la groapa de gunoi.”, precizează edilul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

ATENȚIE ȘOFERI! Sistemul radar E-Sigur este amplasat pe drumurile din județ

Articolul Urmator

RĂCARI: Casă nouă pentru numeroși preșcolari! Grădinița cu Program Normal și-a deschis porțile

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați