Noapte
Zi
30 April 2025
1 min read

Prefectura Dâmbovița, întâlnire cu primarii și șefii de deconcentrate din județ

Astăzi, 29 mai 2025, prefectul județului Dâmbovița, domnul Marian Tănase, a prezidat lucrările ședinței lunare a Colegiului Prefectural, desfășurate la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște.

Într-un format extins față de întâlnirile obișnuite, la eveniment au fost invitați primarii localităților din județ, în vederea unei dezbateri aplicate privind îmbunătățirea dialogului și cooperării între autoritățile administrației publice locale, serviciile publice deconcentrate și reprezentanții unor companii naționale. Scopul principal al întâlnirii l-a constituit identificarea celor mai eficiente și rapide soluții pentru problemele concrete cu care se confruntă administrațiile locale.

Prefectul Marian Tănase a reiterat angajamentul instituției de a susține un parteneriat solid între nivelul local și cel județean al administrației, în sprijinul cetățeanului și al dezvoltării comunităților. Edilii prezenți au semnalat dificultăți frecvente în implementarea proiectelor locale, precum:

-Durata excesivă a procedurilor de avizare și autorizare;

-Birocrația ridicată și lipsa de predictibilitate în fluxurile administrative;

-Lacune legislative în gestionarea situațiilor generate de atacurile animalelor sălbatice sau prezența câinilor fără stăpân;

-Nevoia de modernizare a infrastructurii de transport a energiei electrice , corelată cu dinamica de dezvoltare a comunităților.

Inițiativa convocării acestei ședințe extinse a fost apreciată de participanți, fiind percepută ca un demers necesar și oportun pentru consolidarea cooperării interinstituționale.

Prefectul a solicitat membrilor Colegiului Prefectural să analizeze punctual problemele ridicate și să formuleze propuneri de soluționare care să fie prezentate în perioada următoare. Dialogul deschis, susținut prin asemenea întâlniri, va continua să fie o prioritate pentru Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița. -Comunicat de presă Cancelaria Prefectului Județul Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Razii în zona Teiș, la comunitatea de romi, pentru verificarea animalelor deținute de aceștia! Ce au descoperit oamenii legii?  

Articolul Urmator

Încă un dâmbovițean reținut pentru viol asupra unei minore

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus