Discuții aplicate, astăzi, de Ziua Educației Finaciare pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. Reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, împreună cu reprezentanți din domeniul contabilității, au fost prezenți la instituția de învățământ pentru o întâlnire care a avut ca principală temă importanța și înțelegearea banului și a modului eficient de cheltuire a lui, dar și responsabilitatea financiară într-o societate plină de tentații și într-o continuă schimbare.
”Discuțiile s-au axat pe importanșa educației financiare în viața de zi cu zi, pe înțelegerea valorii banului, pe dezvoltarea spiritului anteprenorial și pe asumarea responsabilității financiare și pe ca fundament al unei societăți moderne și echilibrate. Ne bucurăm să vedem tineri interesați de concepte economice, curioși și deschiși să învețe, pregătiți să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Mulțumim pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea spre astfel de inițiative care susțin formarea generațiilor viitoare.”, transmite Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.



