Aflat la Riga, pentru a participa la reuniunea Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, a votat, pentru prima dat, într-o secție de votare organizată în afara granițelor, și anume la cea de la Consulat. ”Dați legitimitate populară viitorului Președinte al României și puneți pe umerii săi uriașa povară a responsabilității.”, transmite acesta.
”Mi-am exercitat dreptul constituțional la vot. Pentru prima dată în viața mea, am votat la alegerile prezidențiale în diaspora, la consulatul României din Riga, înainte de a începe a doua zi a reuniunii europene la care particip aici.
O precizare: le sugerez celor care, fie din curiozitate, fie dintr-un exces de zel — din ambele tabere — ar fi tentați să mă întrebe sau să mă „someze” să spun public ce și cum… să nu se obosească.
Nu doar că ar fi ilegal, dar sunt suficient de matur, după peste 31 de ani în slujba Patriei române (în momente esențiale pentru România — când, sincer, nu prea v-am văzut pe mulți dintre cei angrenați politic astăzi, care le dați altora lecții de conștiință și moralitate — cu alte cuvinte, n-ați făcut NIMIC), ca să-mi pot face propria evaluare și să disting răul cel mai mic.
Așa că, pur și simplu, vă invit la vot. Dați legitimitate populară viitorului Președinte al României și puneți pe umerii săi uriașa povară a responsabilității.
Eu, personal, după „succesul” votului românilor din ciclurile anterioare — voturi care ne-au dat 10 ani de Băsescu și alți 10 de Iohannis — nu mai am așteptări. Dumnezeu să binecuvânteze România. Și, măcar, să ne ferească de ce e mai rău!”, adaugă Titus Corlățean.



