Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a avut astăzi consultări cu primarii privind proiectul de buget pentru perioada următoare. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea nevoilor reale ale fiecărei comunități, pe stadiul investițiilor aflate în derulare, dar și pe prioritățile ce trebuie susținute în continuare.
Un punct important abordat a fost necesitatea unei alocări echilibrate și bine fundamentate a fondurilor, astfel încât fiecare localitate să beneficieze de resursele necesare dezvoltării.
Reprezentanții administrațiilor locale au subliniat importanța asigurării unui cadru stabil cât mai rapid, pentru a evita blocajele și întârzierile în implementarea proiectelor.
Pentru anul 2026, direcțiile de dezvoltare rămân clare: investițiile în infrastructură, sănătate și educație vor continua la nivelul întregului județ. Autoritățile pun accent pe colaborare, implicare și luarea deciziilor în timp util, ca elemente esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale.









