- Care ar fi bilanţul activităţii de la preluarea direcţiei şi până în prezent?- Eu am preluat mandatul de director la Direcţia Silvică Dâmboviţa pe 25 mai 2012 şi vreau să vă
# Furtuna s-a înteţit în paradisul lui Bibicu. Elena Udrea de Dâmboviţa este foarte ofuscată şi nu mai răspunde nici măcar la salut unor "vechi" amici. Ea ştie că este pe punctul
# Furtună în paradisul lui Caţavencu. Bibicu începe să dea semne de nervozitate. Motivul este legat de faptul că a auzit o bârfă. Cică consoarta lui nu e singura pe căluţ. Şi
În ediţia precedentă a săptămânalului VOCEA DÂMBOVIŢEI am relatat, în amănunt, despre o parte dintre afacerile pe urma cărora fostul colonel Gheorghe Dinu, din nenorocire încă director al Poliţiei Locale Târgovişte, a
# Bibicu este relaxat. Atât timp cât aspiranta la poziţia de Elena Udrea de Dâmboviţa mai ţine căluţul în frâu şi plăteşte întreţinerea, lucrurile vor fi calme. Iar Caţavencu poate face ce-I
# Un ales local nu poate accepta faptul că i-a trecut vremea. În consecinţă încearcă să-şi reactiveze nişte amici mai vechi care cunosc nişte reţele. Nu despre reţele electrice este vorba bineînţeles,
# Prefectul judeţului, Victor Sanda, afirmă cu tărie căDoar Guvernul ne poate scoate din criză Instituţia Prefectului este una dintre instituţiile democratice care veghează la păstrarea în limita legii a actelor emise
Lupta trebuie să continue şi după câştigarea alegerilor # Cea mai mare bogăţie a unei ţări sunt copiii şi oamenii # Îl preocupă problema renaşterii satului montan # calitatea vieţii oamenilor este
#Leonardo Badea, candidat pentru funcţia de senator în Colegiul 1 Senat nu vrea să lase nimic la întâmplare şi înţelege faptul că oamenii s-au săturat de vorbe Sunt obişnuit să fac mai