Noapte
Zi
12 February 2013
1 min read

Consiliul Județean, amendat cu miliarde de lei

La finalul lunii trecute, ANRMAP a făcut un control amănunţit la CJD. A fost vizat modul în care s-au atribuit anumite contracte de lucrări şi servicii în perioada 2007–2012, acţiune ce a vizat modul neprofesionist şi jaful sistematic care s-a practicat în Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Ca urmare a acestui control, CJD a fost sancţionat pentru 38 de fapte contravenţionale. Suma totală cu care a fost sancţionat este de 11,7 miliarde lei vechi, o sumă imensă. “Am reuşit să conving pe cei de la ANRMAP că se poate întocmi un singur proces-verbal şi se poate aplica o prevedere legală care vine în sprijinul contravenientului, şi anume să se aplice dublul amenzii celei mai mari, ca să pot să o plătesc în 48 de ore şi să plătim doar vreo 1,8 miliarde lei vechi”, a subliniat preşedintele CJD. În ce constau aceste amenzi? Sunt trei categorii de fapte, prima – nerespectarea prevederilor referitoare la întrunirea circumstanţelor de imprevizibilitate la atribuirea lucrărilor suplimentare la acelaşi contract. Mai precis, toate actele adiţionale pe anumite contracte s-au încheiat cu încălcarea legii. Sunt contracte cu 1, 2, 3, 4 acte adiţionale. Pentru aceste fapte s-a aplicat o amendă de 320.000 lei. A doua categorie de fapte – nerespectarea prevederilor referitoare la promovarea concurenţei între operatorii economici, nerespectarea tratamentului egal şi aplicarea principiului transparenţei. Practic, anumiţi concurenţi au fost favorizaţi prin includerea în caietele de sarcini a unor condiţii care erau îndeplinite numai de unii. Amenda aplicată: 350.000 lei. A treia faptă – nerespectarea regulilor de publicitate privind transmiterea spre publicare a unui anunț de atribuire în cel mult 48 de zile după încheierea contractului. Amenda aplicată: 500.000 lei. În total: 1.170.000 lei amenzi cumulate. Câteva exemple: 40.000 lei amendă pentru actul adiţional nr. 2 la contractul de lucrări având ca obiect investiția „Hangar de mentenanţă aeronave C-130 Hercules în cazarma 546 Otopeni”; 40.000 lei pentru actul adiţional nr. 3 la acelaşi contract; 40.000 lei pentru actul adiţional la contractul de lucrări privind Baza Salvamont Zănoaga; 40.000 lei pentru actul adiţional nr. 3 Baza Salvamont Zănoaga; 40.000 lei pentru actul adiţional nr. 3 la Cabana Podu cu Florile; 40.000 lei pentru actul adiţional nr. 4 la Cabana Dichiu;4 0.000 lei amendă pentru actul adiţional nr. 2 – Platformă Eliport.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Programul lucrărilor efectuate la infrastructura rutieră

Articolul Urmator

Conducere nouă la Carpatmontanaserv

Ultimele Articole

S-a reluat circulația pe podul Bizdidel

În această după-amiază, a fost reluată circulația peste pârâul Bizdidel, situat la intrarea în orașul Pucioasa. Finalizarea acestui obiectiv reprezintă un moment important în cadrul proiectului de modernizare a DN71, pe tronsonul

TRAFIC RESTRICȚIONAT PE BDUL. CAROL 1 (BDUL. CASTANILOR)

*POLIȚIȘTII DIN TÂRGOVIȘTE, MOBILIZAȚI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTUL “CALEA LUMINII”* Astăzi, 9 aprilie a.c., municipiul Târgoviște va găzdui evenimentul religios și cultural „Calea Luminii”, manifestare de tradiție, cu o profundă încărcătură
Mergisus

Nu ratați

Investiții de peste 47 milioane de lei pentru grădinițe și școli modernizate în Tătărani, Vulcana Băi și Bezdead

În județul Dâmbovița continuă semnarea contractelor de finanțare pentru proiecte

Acces mai bun la sănătate: Dispensar modern pentru locuitorii din Vulcana Pandele  

Locuitorii comunei Vulcana Pandele beneficiază, începând de astăzi, de un