Maria Grapini, ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism a vizitat, la finalul săptămânii trecute, judeţul nostru. Scopul a fost acela de a identifica problemele din domeniu şi oportunităţile de afaceri. Reprezentanţii administraţiei publice judeţene i-au prezentat şi cele două parcuri industriale. La conferinţa de presă pe care a susţinut-o, alături de prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean, deputatul Ionuţ Săvoiu şi preşedintele PC Dâmboviţa, ministrul Grapini a făcut referire la activităţile imediate pe care doreşte să le întreprindă în domeniul pe care îl coordonează. A dorit să sublinieze că România are un deosebit potenţial turistic, fiind ajutată de relieful diversificat, ceea ce îi permite să facă turism 12 luni din 12. Ca direcţii de acţiune în acest sens, vor fi dezvoltate şase aspecte, ce vizează diferite tipuri de turism – sănătate, balnear, ecoturism, etc. Ajungând la aceste detalii, Grapini a vorbit despre certificarea staţiunilor balneoclimaterice, care lipseşte multora. Un exemplu în acest sens este, după cum declară ministrul, Pucioasa. Ea a menţionat că aşteaptă din partea autorităţilor locale de la Pucioasa cererea de înregistrare a oraşului ca staţiune balneoclimaterică. Deşi este cunoscută astfel, Pucioasa nu are un certificat care să ateste acest lucru. Documentul ar putea fi emis doar de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti. Inexistenţa în acte a Staţiunii Balneoclimaterice Pucioasa a fost confirmată şi de preşedintele CJD: ”Nu există, la momentul acesta, staţiunea balneoclimaterică Pucioasa înregistrată ca atare şi care ar putea să profite de oportunităţi de finanţare. Evident că noi avem anumite facilităţi balneoclimaterice acolo. Pentru acordarea statutului de staţiune balneoclimaterică trebuie făcut un studiu de institutul de specialitate din Bucureşti, care să ateste existenţa condiţiilor de mediu, climă, aer, apă, beneficiu al tratamentului care se face acolo. Am solicitat domnului primar Bădău lucrul acesta, sper să treacă peste anumite reticenţe şi opinii care nu au legătură cu interesul de dezvoltare a zonei. Să obţinem acest studiu de la Institutul de Balneoclimatologie din Bucureşti şi, în baza lui, să promovăm un proiect de hotărâre de Guvern”.
”Eu nu înţeleg de ce aceste lucruri nu s-au făcut înainte, mai ales că spuneţi şi că era o inducere în eroare”, şi-a întărit spusele ministrul Grapini, făcând referire la faptul că, aşa cum au spus ziariştii, localitatea este promovată drept staţiune balneoclimaterică, continuând că ar fi bucuroasă ca certificarea Pucioasei să se facă în mandatul său şi astfel să aibă posibilitatea să le înmâneze certificatul.
Târgoviştea ar putea intra într-un circuit al castelelor
Un alt aspect îl constuie promovarea unor circuite, cu diverse tematici – peşteri, castele, saline.
”Vrem să promovăm circuite de trasee. Lucrăm acum la circuitul peşterilor. România are peşteri extraordinare, care sunt prea puţin cunoscute. Circuitul peşterilor, circuitul salinelor – avem foarte multe saline: Slănic Prahova, Praid, Slănic Moldova şi atunci ne-am gândit să facem un circuit al salinelor pentru că sunt doritori. E turism de nişă, evident. Circuitul castelelor, în care se încadrează şi Târgoviştea. Vrem să facem un circuit al castelelor unde a stat Vlad Ţepeş. Poate fi un produs care atrage turişti”, a declarat ministrul Maria Grapini.
“Dâmboviţa este un judeţ care are nevoie de turism, de dezvoltare economică. (…) Voi susţine îndreptarea investitorilor spre acest judeţ. Dâmboviţa are nevoie de spijin”, a subliniat Grapini. Cu prilejul conferinţei, ministrul o oferit şi o serie de informaţii în ceea ce priveşte numeroase modificări legislative, care vor sprijini dezvoltarea economică. Şi ne referim aici la Legea insolvenţei, Legea IMM, a cooperaţiei şi a turismului, mergând până la simplificarea procedurilor, inclusiv la accesarea fondurilor europene, unde se va aplica modelul polonez.