Controlul politic în judeţul nostru se manifestă în permanenţă. S-a manifestat şi pe vremea lui Ion Stan şi pe vremea lui Florin Popescu, se manifestă şi acum. Şi nu asta ar fi o problemă, atât timp cât primordial în toată această ecuaţie ar fi interesul pentru comunitate. Adică, să atragi fonduri, să promovezi proiecte, investiţii, să creezi locuri de muncă. Numai că, în Dâmboviţa, de prea mulţi ani avem parte de un exerciţiu al controlului în tot şi în toate, fără să aibă legătură cu interesul public general.

Pe vremea oricărui şef de judeţ, ca să nu-i spunem baron sau cine ştie cum altfel, s-a manifestat un soi de conducere autoritară prin care trebuiau supuşi toţi acei care ar fi îndrăznit să se ridice împotriva „stăpânirii”. Şi cum ar fi putut face asta, de exemplu, un Florin Popescu? Prin înlocuirea şefilor de instituţii de forţă din judeţ cu nişte lachei. Adică, cu un soi de subordonaţi care să producă necondiţionat informaţii şi, bineînţeles, resurse financiare. În acel moment, oricare ar fi fost starostele judeţului ar fi avut control prin presiune, bani şi chiar şantaj.

Suntem în 2013, iar valorile europene nu cred că mai au legătură cu aşa ceva. Problema unor indivizi care gândesc aşa este una singură. Indiferent de puterea pe care au acumulat-o sau pe  care au impresia că o acumulează la un moment dat, ea se sfârşeşte într-o bună zi, iar într-un fel sau altul toţi pot da socoteală. Şi, atunci, ce te faci cu judeţul, cu acea comunitate care, crezând că a scăpat de dracul, poate da de tac-su? Din fericire, acele vremuri au apus pentru că USL, construcţia politică învingătoare, a pus capăt unor perioade