Interviu cu Emilian Rusu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa
Pentru anul in curs, prognozele privind principalii indicatori economici la nivel naţional au fost revizuite în sens pozitiv, făcându-se simţit un optimism rezervat. În Dâmboviţa, un început de an dificil a fost urmat de un reviriment şi stabilizarea economică şi, aspect îmbucurător, numărul locurilor de muncă a crescut uşor în ultimele luni. O opinie avizată asupra trend-ului mediului de afaceri dâmboviţean şi altor chestiuni de interes pentru cititori am solicitat directorului axecutiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, Emilian Rusu.
– Domnule director, ANAF s-a numărat printre primele agenţii care au intrat în reorganizare în perspectiva regionalizării Vă rog să ne spuneţi dacă s-a încheiat acest proces şi care sunt urmările pentru personal .
– Reorganizarea a urmărit în primul rând o dinamizare, o creştere a eficienţei activităţii la nivelul ANAF.Bineînţeles, acest proces a avut impact asupra unei părţi a personalului şi preocuparea mea a fost aceea ca oamenii să aibă cât mai puţin de suferit.Concret, la reorganizare s-au dat 97 de preavize, 69 dintre cei vizaţi reîntorcându-se în sistem iar patru optând pentru pensionare. Pentru ceilalţi încercăm diferite soluţii pentru a fi integraţi în alte instituţii publice.
– Acest proces destul de abrupt, având în vedere perioada relativ scurtă de timp, s-a reflectat în rezultatele obţinute la DGFP Dâmboviţa ?
– Nu şi am şi câteva cifre în faţă. Pe primele opt luni avem încasări de 648 milioane lei, ceea ce înseamnă că am realizat planul transmis de la nivel central în proporţie de 99,90 % la bugetul general. Am încasat cu cinci milioane de lei mai mult decât în intervalul ianuarie-august 2012, ceea ce înseamnă o creştere cu 6,76 %. Am depăşit planul de încasări la bugetele de Sănătate şi Asigurări Sociale dar avem uşoare rămâneri în urmă la bugetul de stat şi şomaj, cu premisele de a fi recuperate în cel mai scurt timp.
– Cu încasări bugetare mai mari cu 6,7 % faţă de 2012, se poate vorbi despre un reviriment al economiei dâmboviţene ?
– Fără să afişez un optimism deplasat, spun că piaţa s-a mai înviorat. Se resimt încă problemele privind asigurarea lichidităţilor. Ca să fiu mai explicit, sunt multe societăţi comerciale care produc, îşi vând marfa dar nu mai pot încasa, deoarece clienţii intră în insolvenţă. Din acest motiv se manifestă o anume prudenţă şi foarte mulţi evită clienţii noi. Încă se resimte un blocaj în zona construcţiilor, la decontarea facturilor mari, de peste 100000 de lei.
– Cu trei luni în urmă, când se vorbea despre reducerea TVA la pâine, aţi susţinut că este o măsură corectă şi necesară. Vă menţineţi opinia ?
– Da, categoric. Sunt firme care au scăzut deja preţul pâinii. Aşa cum am precizat şi în urmă cu trei luni, concurenţa din panificaţie intră într-un curs normal. Preţul pâinii este dat de piaţă, pe o concurenţă mai loială. Lucrurile sunt încă la început. În câteva luni evazioniştii vor ieşi în cea mai mare parte de pe o piaţă mai echitabilă. Iar profiturile o să le regăsim în investiţii.
– Potrivit informaţiilor transmise de autorităţi de la nivel central, începând cu 1 ianuarie 2014 se va introduce impozitul forfetar pentru unităţi din sfera serviciilor – alimentaţie publică, service şi spălătorii auto, saloane de cosmetică şi aşa mai departe. Cum apreciaţi această iniţiativă ?
– Sunt de acord că toţi trebuie să plătescă impozit ca urmare a desfăşurării unei activităţi economice. Este nevoie însă de un echilibru între venitul agentului economic ce desfăşoară activităţi supuse impozitului forfetar şi impozitul datorat de acesta bugetului de stat. Spun asta pentru că nu trebuie să ajungem în neplăcuta situaţie de a determina firmele să restrângă personalul, să închidă unităţile îngroşând numărul şomerilor ori să se ducă spre zona gri a contractelor pe piaţa muncii. Repet, toţi trebuie să plătească impozit dar în limite rezonabile, după norme şi criterii care să ţină seama de realitate.