Măsura face parte din strategia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pe termen mediu, ce vizează îmbunătăţirea activităţii instituţiei în relaţia cu membrii comunităţii locale.
Cu privire la activităţile ce se desfăşoară în cadrul Ghişeului Unic, contribuabilii vor putea înregistra cererile în vederea eliberării de diverse documente (adeverinţe, certificate, cazier fiscal, etc.) şi tot de acolo vor ridica actele solicitate (adeverinţe de venit, cazier fiscal, certificate de atestare fiscală, certificate de rezidenţă fiscală, certificate de atestare a impozitului plătit în România, etc.). De asemenea, ghişeul va primi, înregistra şi elibera, după caz, Decizia privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule, certificatele din care rezultă că se datorează sau nu TVA în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, inclusiv declaraţiile fiscale completate de persoanele fizice şi juridice. Tot de la acest birou contribuabilii vor primi şi asistenţă în domeniul fiscal.
Ghişeul Unic- noutate a Fiscului dâmbovițean
La parterul clădirii Administraţiei Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița din 3.08.2016 s-a amenajat un spațiu unde contribuabilii, persoane fizice şi juridice, pot să-şi rezolve toate problemele în relaţia cu Fiscul .
Fiscul dâmbovițean are o nouă interfaţă în relaţia cu contribuabilii : Ghişeul Unic, un spaţiu distinct, amenajat la parterul sediului, la intrarea dinspre piața Bărației, unde funcționarii publici din cadrul instituţiei pot soluţiona orice problemă a contribuabililor care ţine de activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmbovița.
În cadrul ghiseului unic își desfasoară activitatea urmatoarele birouri :
1. Biroul declaratii fiscale persoane fizice
2. Biroul declaratii fiscale persoane juridice
3. Biroul evidenta pe platitor persoane fizice
4. Biroul evidenta pe platitor persoane juridice
5. Biroul executare silita persoane fizice
6. Biroul executare silita persoane juridice
7. Biroul – Cazier fiscal
– Timbrul de mediu
8. Registratura
9. Biroul asistenta contribuabili
10. Biroul dublei impuneri
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Dâmbovițeni reținuți după ce au bătut doi tineri într-un peco și au distrus un autoturism
*REȚINUȚI 24 DE ORE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI DISTRUGERE* La data de 14 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală
Investiții de peste 27 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea mai miltor stații de epurare din județul Dâmbovița
Un nou pas important a fost făcut în dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița, odată cu semnarea contractului de lucrări pentru proiectul „Extindere și realizare stații de epurare”
Minor pe ATV a lovit un copil de 5 ani și a fugit de la locul accidentului, în Bălteni
În aceasta seară, 14 mai a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bălteni. Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un
Mașină lovită de tren, la Găești! O persoană a murit
În jurul orei 17:45, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident feroviar produs în orașul Găești, unde un autoturism a fost acroșat de un tren. La fața locului acționează
Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de reabilitare și consolidare antiseismică
La Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște se desfășoară în prezent cel mai amplu proiect de reabilitare și consolidare antiseismică realizat vreodată la această unitate de învățământ. Investiția depășește 30 de milioane



