În foarte multe localităţi, din cauza numărului scăzut de elevi, există şcoli care nu mai funcţionează. Respectivele clădiri se află în conservare. La întâlnirea cu primarii, preşedintele CJD le-a sugerat acestora să schimbe urgent destinaţia acestor locaţii, deoarece, în caz contrar, ele se deteriorează. De altfel, tuturor celor ce vor face acest demers, le-a promis sprijinul. A dat ca exemplu de bună practică faptul că, la Priseaca, într-o locaţie similară, s-au făcut locuinţe sociale. „Schimbaţi destinaţia acestor clădiri! Este o soluţie obligatorie, pentru a nu se deteriora. Faceţi demersurile necesare”, le-a sugerat Adrian Ţuţuianu. Un alt argument al său a fost acela că, de vreme ce există astfel de construcţii, este bine ca ele să fie valorificate, în loc să se facă construcţii noi, ceea ce înseamnă fonduri suplimentare.
Schimbarea destinaţiei şcolilor aflate în conservare, o soluţie obligatorie
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Opt bărbați au fost reținuți după o încăierare violentă în Racovița! Șapte au ajuns în arest
În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Băleni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în perioada 9-13 august a.c., față de
GĂEȘTI: Incendiu la o anexă gospodărească! Au ars depozite de lemne și deșeuri de carton
Incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, afectând cherestea și baloți de deșeuri din carton depozitate în aer liber, a fost localizat. În continuare se acționează
ELEVII DIN RAIONUL IALOVENI, ÎN VIZITĂ LA MUZEELE DIN TÂRGOVIȘTE
În cadrul taberei de vară organizate pentru elevii din raionul Ialoveni, Republica Moldova, de către Consiliul Județean Dâmbovița, participanții au avut parte de o zi dedicată descoperirii patrimoniului cultural și istoric
O bătrână de 79 de ani, jefuită în plină zi, la Târgoviște! O femeie a fost reținută
La data de 13 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
TÂRGOVIȘTE: Primăria efectuează a doua acțiune de dezinsecție aeriană
Primăria Municipiului Târgoviște anunță că în perioada 20 – 27 august 2026, în intervalul orar 06:00 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște,



