Potrivit unor informaţii de ultimă oră, deputatul PSD de Dâmboviţa, Radu Popa va întregi echipa de conducere a filialei judeţene a Clubului Social Democrat. Alături de preşedintele Leo Badea şi de directorul de programe Andrei Plumb, Radu Popa, care este şi consilier al primului ministru Victor Ponta, va îndeplini funcţia de secretar al Clubului Social Democrat Dâmboviţa.
“Cred că l-am convins pe domnul Radu Popa să facă parte din această echipă, pentru că avem nevoie de oameni serioşi, care pot susţine proiecte importante pentru Dâmboviţa.”, ne-a declarat directorul Clubului Social Democrat, Andrei Plumb.