Cu aspiraţii la Primăria Târgovişte, mărturisite public mai de curând numai cu jumătate de gură, vicele Cristi Stan continuă să-i surprindă neplăcut pe târgoviştenii care vor altceva, concret, în locul promisiunilor futuriste. Fără a avea ceva de împărţit cu sus-numitul, nu-i putem refuza o mână de ajutor, fie şi semnalându-i atunci când se îndepărtează de problemele şi priorităţile pe care lasă impresia că nu le ştie, dar ar vrea să le gestioneze din fotoliul de primar.
Pe scurt, la câteva zile după ce magistraţii au şters încă o dată aroganţa de pe faţa demisului Boriga, Cristi Stan n-a reuşit decât o încercare palidă de a capta atenţia publicului, vorbind- aţi ghicit- despre luminosul viitor construit pe proiecte măreţe: pasaj subteran care să lege principalele obiective turistice din oraş şi centru multifuncţional. N-a mai spus şi care obiective ar urma să fie legate prin tuneluri, dar i-a surclasat net pe cei care , cu ani în urmă, promiteau la rândul lor aeroport la Priseaca ori telegondolă spre Mănăstirea Dealu.
Târgoviştenii n-au crezut însă nici atunci, nu vor crede nici acum în asemenea trăznăi, cu riscul de a cădea din lac în puţ, cum din nenorocire s-a şi întâmplat.



