Noapte
Zi
23 April 2014
1 min read

Dâmboviţenii n-au suferit pe urma grevei ceferiştilor

Dâmboviţenii n-au fost afectaţi de greva de avertisment a feroviarilor. Dacă la nivel naţional au avut întârzieri de două ore peste 400 de trenuri, în judeţ n-au fost astfel de probleme. În intervalul orar 7.00-9.00 circulă un singur tren pe ruta Bucureşti Nord Târgovişte. Este vorba despre personalul 9101, cu plecare la 5.30 din Gara de Nord, ajuns în Nucet la momentul începerii protestului. Călătoria n-a fost însă întreruptă pe parcursul grevei şi garnitura a ajuns fără întârzieri la Gara Târgovişte.

Feroviarii de la Mişcare-Comercial au revendicări de ordin salarial şi au declanşat greva de avertisment în urma eşecului negocierilor privind încheierea contractului colectiv de muncă.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Atenționare Meteorologică – Cod Galben, 23-24 aprilie 2014

Articolul Urmator

Florin Popescu a dat cu subsemnatul la DNA

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Glasul roţilor de tren, în variantă dâmboviţeană

Efortul comun pentru reluarea traficului feroviar de călători în judeţ,

Noi argumente pentru reluarea transportului feroviar de călători pe rutele Târgoviște – Pietroșița și Târgoviște – Ploiești

În continuarea demersurilor concrete întreprinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița