Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, 23 iunie a.c. că “domnilor” care îi cer demisia le spune că nu ia în considerare declaraţii ale Parlamentului în acest sens, menţionând că actuala majoritate este cea care a gestionat “marţea neagră” şi a respins vreo 10 cereri ale justiţiei legate de parlamentari. ( sursă: Mediafax)
El a spus că a văzut că nişte “domni” din politica românească îi cer demisia pentru o faptă pe care nu a făcut-o.
“Îi anunţ pe aceşti domni că nu voi lua în considerare strigătele lor şi nicio Declaraţie a Parlamentului”, a spus Băsescu.
El a menţionat că există Constituţie şi legi care prevăd în ce situaţii preşedintele nu-şi mai poate continua mandatul. “În niciun caz când fratele preşedintelui este suspectat”, a adăugat Băsescu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că a propus în şedinţa coaliţiei ca declaraţia privind demisia preşedintelui Traian Băsescu să fie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, miercuri, într-o şedinţă de plen reunit.
Pe site-ul Senatului a fost postat un proiect de declarație care să fie supus votului în plenul acestei camere.
“Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituție, Parlamentul l-a suspendat din funcție pe Președintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituție, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Președintelui României. Voința majorității covârșitoare a votanților a fost înfrântă atunci în condițiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Președintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituționalității, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai.
Scandalul intern fără precedent și cu largi ecouri internaționale negative generat de arestarea fratelui Președintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii, dar și de împrejurarea că Președintele României avea cunoștință de mai bine de un an de potențialul penal al acestor relații și activități, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situație și o imagine incompatibile cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat.
Având în vedere cele menționate, Senatul României întrunit în plenul său, solicită președintelui României, Traian Băsescu, să-și prezinte demisia de onoare”, se arată în proiectul de declarație inițiat de Tăriceanu.



