Cristian Stan, viceprimarul Târgoviştei şi preşedinte municipal al PSD, a furnizat, în cadrul conferinţei din 14 august a.c, câteva referinţe cu privire la cele mai importante activităţi desfăşurate la Zilele Cetăţii Târgovişte de la începutul lunii septembrie. Astfel, paleta de oferte este generoasă şi diversificată, reprezentând o curiozitate şi o bucurie pentru toată lumea, indiferent de vârstă, funcţie, ocupaţie şi gusturi: un târg de anticariat, un festival internaţional de folclor, o paradă medievală, competiţii sportive, spectavole de teatru pentru copii, etc. Pe 5 septembrie, orele 9:00, va fi premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Gala de Excelenţă a Municipiului Târgovişte va avea loc vineri, la orele 18:30, la Teatrul Municipal ,,Tony Bulandra”. Luni, pe 8 septembrie, se va oficia slujba religioasă la Biserica mitropolitană Voievodul Mircea cel Bătrân-str. poet Alexandrescu-Primăria Târgovişte, iar la orele 13:00 va fi o sedinţă festivă a Consiliului Local Municipal Târgovişte. Miercuri, 10septembrie, va fi turneul Cupa Cetăţii la fotbal, la orele 17:00-19:00, iar la orele 19:00 se va desfăşura un meci între Consiliul local şi câtiva componenţi ai generaţiei de aur ai fotbalului românesc. ,, Acestea ar fi propunerile pentru anul în curs. Bugetul este mai mic cu două miliarde şi ceva faţă de anul trecut şi se ridică la suma de 350 000 Ron, dar cred că vom reuşi să ne încadrăm în acest buget şi vom avea evenimente cel puţin la nivelul anului precedent”s-a împăunat Cristian Stan, la gândul de mare sărbătoare ce va să vină.
Se anunţă “Zilele Cetăţii Târgovişte”, în perioada 5-10 septembrie
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Mobilizare pentru un mediu curat în comuna Crângurile: acțiuni și sancțiuni anunțate
Comuna Crângurile a beneficiat, în această dimineață, de o acțiune de ecologizare desfășurată cu sprijinul beneficiarilor Legii 416. Activitatea a avut loc în primele ore ale zilei și a vizat curățarea parcurilor
Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni
În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile
TÂRGOVIȘTE: Mâine, 2 mai, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Restricții de circulație – „Chindia City Race” Sâmbătă, 2 mai, Municipiul Târgoviște găzduiește „Chindia City Race”, primul semimaraton organizat în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Pentru desfășurarea în condiții de
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale



