Am vrut să dezminţim zvonurile potrivit cărora vacanţa s-ar prelungi, iar anul şcolar ar debuta mai târziu decât a fost stabilit iniţial. Ca şi în anii trecuţi, şcoala va începe, oficial , pe 15 septembrie a.c., potrivit structurii anului şcolar, afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei. Mai mult decât atât, pe 16 septembrie, elevii vor intra în pâine direct şi vor trece la studiu. Inspectorul şcolar general adjunct, Ovidiu Băsceanu, de la Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa, ne-a confirmat clar data deschiderii anului şcolar şi a liniştit publicul, afirmând că toate pregătirile sunt în grafic, iar şcolile sunt puse la punct şi îşi aşteaptă elevii. ,, Pe 15 septembrie, va avea loc deschiderea anului şcolar, marcată printr-o festivitate specifică, unde elevii îşi întâlni cu emoţie învăţătorii, diriginţii şi colegii. Nu s-a schimbat nimic, printr-un ordin de ministru, nu este vreun motiv să se tergiverseze lucrurile, nu e vreo calamitate la mijloc să împiedice startul anului şcolar. Mai mult, a doua zi de 16 septembrie intră în plin, colegii directori s-au pregătit şi au întocmit primele scheme de orar. Noi am dat în teritoriu o machetă, pentru a fi informaţi din timp, adică pe 8 septembrie, înainte cu o săptămână de începerea anului şcolar, cu privire la situaţia actuală a şcolilor. Mai sunt reabilitări, pregătiri pe ultima sută de metri, la Colegiul Naţional Ienăchită Văcărescu din Târgovişte, la Colegiul Naţional Vladimir Streinu din Găeşti, dar, în principiu, suntem pregătiţi. Nu mai avem probleme nici cu încălzirea, nici cu autorizaţia sanitară, nici cu aprovizinarea cu combustibil. S-au făcut deratizări, s-a zugravit, astfel încât elevii să meargă cu drag la şcoală şi să aibă un mediu propice studiului. Până la urmă, şcoala este imaginea sistemului şi cartea sa de vizită.” a declarat Ovidiu Băsceanu.
E oficial! Anul şcolar 2014-2015 începe pe 15 septembrie
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



