Contactat telefonic pentru a comenta această propunere, inspectorul școlar adjunct, Ovidiu Băsceanu, de la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, a salutat inițiativa, dar a invitat publicul la precauție, răbdare și lipsă de hazard pe această temă, până nu devine certitudine:,, Disciplinele la clasele a XI-a şi a XII-a sunt mai multe decât 14. Ele sunt pe profil. Se dorește puțină congestionare a programului, pentru ca elevul să se axeze pe domeniul lui, pe studiul pentru bacalaureat și orientarea pentru facultate. Elevul nu trebuie să studieze materii neimportante și să fie încărcat inutil cu informații. Dar e vorba de o modificare a sistemului în timp, ca să venim în întâmpinarea doleanțelor elevilor și părinților și în vederea racordării la cerințele pieții, ca forță de muncă. Totuși, până acum, doar structura anului școlar este bătută în cuie, celelalte, vehiculate în presă, sunt în stadiu de proiect până vor fi lege. Nu schimbăm regulile în timpul jocului. Este riscant, ilegal și neomenesc. Deci, să nu ne așteptăm că, de anul acesta, vor fi mai puține materii. Totul se face în timp.”, a declarat Ovidiu Băsceanu.
Inspectorul școlar adjunct, Ovidiu Băsceanu: Nu schimbăm regulile în timpul jocului
După modelul liceelor din străinătate, se dorește și la noi în țară simplificarea programei, considerată a fi foarte încărcată.
Astfel, numărul de discipline la clasele a XI-a şi a XII-a va fi micşorat de la 14 la “opt-nouă”, pentru ca elevii să se poată pregăti pentru bacalaureat, a anunţat, luni, 15 septembrie a.c., ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Acestă hotărâre a venit ca o solicitare din partea părinților, pentru ca elevii să aibă timp să se pregătească pentru examenul de bacalaureat și este văzută în perspectivă. Pentru a reduce numărul de materii predate la clasele a XI-a şi a XII-a sunt necesari, în opinia lui, trei-patru ani. S-a luat în calcul faptul că, spre deosebire de evaluarea de la clasa a VIII-a, unde sunt două probe, trei cu cea pentru minorităţi, la bacalaureat, numărul de probe este mult mai mare, pentru că sunt şi probele eliminatorii.
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Gala de Excelență a Județului Dâmbovița – Ediția a V-a, celebrarea valorii și performanței
În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița 2026, a avut loc cea de-a V-a ediție a Galei de Excelență a Județului Dâmbovița, eveniment devenit o tradiție prin care sunt recunoscute și promovate
Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism
*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Theodor Stolojan, desemnat Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița
Debutul ediției 2026 a Zilelor Județului Dâmbovița a fost marcat printr-un moment festiv desfășurat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Dâmbovița, unde aleșii județeni au aprobat, în unanimitate, acordarea titlului de
Peștera Ialomiței se alătură evenimentului “Ziua Internațională a Peșterilor Turistice”
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Peșterilor Turistice, marcată anual în data de 6 iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște se alătură inițiativei internaționale dedicate promovării și
Conferința științifică „VLAD ȚEPEȘ, BASARABII ȘI EPOCA LOR”
Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în colaborare cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, organizează, în zilele de 5-6 iunie 2026,



