Noapte
Zi
26 September 2014
1 min read

Vicepremierul Liviu Dragnea n-a venit cu mâna goală în Dâmbovița

Vizita de lucru a vicepremierului Liviu Dragnea a inclus și semnarea a două contracte de reabilitare a școlilor din Cornești și Tătărani, care au primit finanțare în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, pentru domeniul de intervenție 3.4-Reabilitare, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă, din cadrul Regio, 2007-2013.
Primul proiect vizează ,,Reabilitare Școala cu clasele I-VIII comuna Cornești”, sat Cornești, județul Dâmbovița” și are o valoare totală de 671.641,83 lei, din care valoarea eligibilă este de 584.758,49(fonduri FEDR-497.044,72; fonduri buget național-76.018,60lei), urmând a fi implementat într-o perioadă de un an. Unitatea de învățământ deservește un număr de aproximativ 230 de elevi și 34 de cadre didactice, care predau la clasele I-VIII.
Cel de-al doilea proiect, denumit ,, Reabilitare Școala Generală Tătărani”, are o valoare totală de 659.401,16 lei, din care 573.051,28 reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR-487.093,59lei; fonduri buget național-74.496,66lei). Durata de implementare a contractului de finanțare este de un an, perioadă de timp în care se vor executa lucrări de reabilitare, modernizare și extindere a unității de învățământ, unde studiază aproximativ 200 de elevi de clase primare și gimnaziale, sub îndrumarea a peste 20 de cadre didactice.
La eveniment, au fost prezenți, pe lângă primarii celor două commune, primari ai localităților care au primit fonduri pentru lucrări de reabilitare a infrastructurii afectate de calamități, Liviu Mușat. Directorul ADR Sud-Muntenia și reprezentanții administrației publice județene.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Obiectiv fantezist pentru ACL Dâmboviţa

Articolul Urmator

Liviu Dragnea: ,, Mă feresc să comentez afirmațiile oricărui nebun”

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele