Orașul Fieni este îngrozit! O tânără de numai 17 ani a fost ucisă cu peste 20 de lovituri de cutit de către fostul iubit.
Cristina Nichita, căci acesta este numele victimei, activa ca sportivă în echipa de handbal a CSS Târgoviște, și avusese o relație de iubire cu suspectul, un bărbat în vârstă de 23 de ani. Cei doi s-au despărțit în vara acestui an, iar de atunci bărbatul o tot amenința și teroriza pe adolescentă.
În noaptea de sâmbătă 11.10. a.c., după ce s-a întors din oraș cu actualul iubit, acesta lasând-o în fața porții, criminalul a pândit-o și, năpustindu-se asupra ei, a înjunghiat-o. Cu ultimele puteri, tânăra și-a strigat părinții să-i vină in ajutor, aceștia fiind și cei care au sunat la 112, Cristina fiind transportată de urgență la spitalul din Pucioasa. Din cauza plăgii înjunghiate de la gât, tânăra nu a supraviețuit.
Se pare că problemele dintre victimă și călăul său existau de ceva vreme, ea facând și două plângeri penale împotriva lui, pe care, se pare din cauza amenințărilor, le-a retras ulterior.
Suspectul se afla în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de omor calificat, și riscă o pedeapsa de până la 25 de ani de închisoare.



